fbpx

Funcționarii publici ar putea fi sancționați pentru discriminările făcute la muncă sau în timpul liber

Funcționarii publici vor trebui să prevină și să împiedice orice formă de discriminare la serviciu, dar vor trebui să se abțină de la gesturi discriminatorii față de mai multe categorii de persoane chiar și în timpul liber. Aceste măsuri sunt prezente într-un proiect de act normativ ce a trecut recent de senatori fără vot.

Propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative privind funcţionarii publici, ce a fost adoptată tacit luni de Senat, modifică două acte normative ce reglementează aspecte legate de activitatea funcționarilor publici, în sensul adăugării unor reguli de comportament la locul de muncă, dar și în afara orelor de program. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ trebuie să mai primească votul deputaților, să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Practic, dacă această propunere se va aplica, funcționarii publici vor fi obligați să prevină și să combată, atunci când își îndeplinesc atribuțiile profesionale, orice formă de discriminare, să respecte demnitatea umană, a drepturilor și libertăților cetățenilor și adopte un comportament care să nu dăuneze imaginii și prestigiului corpului funcționarilor publici.

Suplimentar, proiectul aduce funcționarilor publici obligații și în afara orelor și locului de muncă. Astfel, aceștia trebuie, chiar și atunci când sunt în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, să se abțină de la gesturi și manifestări discriminatorii față de diverse grupuri de persoane, adică față de minoritățile naționale, etnice, religioase, sexuale etc. Orice comportament discriminatoriu al unui funcționar public va constitui o abatere disciplinară și îi poate aduce acestuia o serie de sancțiuni disciplinare, care pleacă de la mustrare scrisă și pot ajunge până la destituirea din funcția publică.

Cele două acte normative ce se doresc modificate prin adoptarea acestei propuneri legislative „nu interzic în mod expres săvârșirea de fapte de discriminare sau de încălcare a demnității umane în sarcina funcționarilor publici în activitatea lor profesională și în societate. Astfel de fapte, în acest moment nu constituie abateri disciplinare, mai mult permit unor cetățeni care au un comportament discriminatoriu în societate să fie funcționari publici, să ocupe funcții publice”, sunt de părere inițiatorii proiectului de act normativ. Aceștia consideră că funcționarii publici ar trebui să fie civilizați și respectuoși, fără să aibă un comportament agresiv, injurios sau calomniator, atât pe parcursul programului de lucru, cât și în timpul liber.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat și de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult