Funcționarii publici ar putea lucra și peste vârsta de pensionare

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:avocatnet.ro

Funcţionarii publici ar putea avea posibilitatea de a lucra, la cerere, după împlinirea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, timp de maximum trei ani, se arată într-un proiect de act normativ care a trecut deja de trei ori prin Parlament și care este propus din nou, pentru adoptare, la Camera Deputaților. Concret, documentul trebuie să treacă și a patra oară de Parlament ca să se poată aplica, după ce a fost întors de două ori de Curtea Constituțională și o dată de șeful statului.

Sursa foto:avocatnet.ro

Prevederile sunt incluse într-un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Din 2015, de când a ajuns în Parlament, documentul a trecut de trei ori de votul Legislativului și acum se află pentru a patra oară în acest proces. De ce? De două ori din cauza unor probleme de neconstituționalitate și o dată pentru că șeful statului a cerut reexaminarea actului. Proiectul va fi votat în curând de Camera Deputaților, acesta ajungând recent pe agenda ședințelor de plen cu propunere de adoptare. Ca să ajungă să se aplice, actul are nevoie de votul favorabil al deputaților și de semnătura șefului statului.

Conform prevederilor propuse, atunci când împlinesc vârsta standard de pensionare şi îndeplinesc stagiul minim de cotizare, funcţionarii publici vor putea să ceară menţinerea în activitate. Mai exact, solicitarea va trebui formulată cu două luni înainte de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare.  „Pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu„, prevede propunerea legislativă.

În momentul de faţă, Statutul funcţionarilor publici dispune că raportul de serviciu încetează automat atunci când persoana vizată îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare. Aşadar, dacă proiectul de lege va ajunge să se aplice, funcţionarii publici vor avea posibilitatea legală să lucreze şi după data la care ar trebui să se pensioneze pentru limită de vârstă. „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome„, scrie în Legea nr. 188/1999. Funcţionarii publici sunt, practic, persoanele numite în funcţii publice. Printre activităţile pe care le desfăşoară un funcţionar public se numără:

  • punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
  • elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
  • consilierea, controlul şi auditul public intern;
  • colectarea creanţelor bugetare.

Funcţii publice, potrivit legii amintite, sunt considerate, de exemplu, cele de prefect, inspector guvernamental, director general din cadrul ministerelor, secretar de judeţ/localitate, consilier juridic, arhitect-şef, inspector de muncă sau manager public.

Notă: De precizat este că măsura menținerii în activitate a funcționarilor publici după îndeplinirea condițiilor de pensionare n-a fost vizată de Curtea Constituțională sau de președintele României, ci alte aspecte adoptate de parlamentari prin proiect.

Atenţie! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat pentru a patra oară de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.