GALERIE FOTO: Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Războiului pentru Independenţă din Buzău şi defilare militară

de Stiri Buzau Media

La Cimitirul Eroilor din Buzău s-a desfăşurat ceremonia militară şi religioasă dedicată proclamării independenţei de stat a României, victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Uniunii Europene. Cimitirul Eroilor, unul dintre cele mai mari din ţară de acest fel, reamanajat prin efortul autorităţilor locale, a fost pentru prima dată locul de desfăşurare a ceremonialului dedicat acestor evenimente. Au participat autorităţi ale administraţiei şi reprezentanţi ai instituţiilor locale şi judeţene, militari din cadrul unităţilor din garnizoană, elevi, onoranţi invitaţi, accesul fiind deschis şi publicului larg.

Ceremonialul a cuprins un Te-Deum, un cuvânt de pomenire a eroilor neamului şi a conducătorilor acestuia, discursurile viceprimarului Ionuț Apostu, președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, prefectului Carmen Ichim și reprezentantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general Mihai Sava, depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Războiului pentru Independenţă, precum şi defilarea gărzii de onoare. Pe timpul activităţilor, locul de desfăşurare a acestora a fost survolat în mai multe rânduri de avioane ale Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Bobocu.

În alocuțiunile viceprimarului municipiului Buzău, al preşedintelui consiliului judeţean, al prefectului judeţului şi al locţiitorului comandantului garnizoanei a fost evidenţiată importanţa istorică deosebită a acestei zile, prin  prezentarea evenimentelor celebrate astăzi şi însemnătatea acestora în istoria noastră din diferite perspective. Astfel, au fost evocate momentele de afirmare a identităţii naţionale, prin declararea şi recunoaşterea independenţei, efortul depus de Armata României în Al Doilea Război Mondial şi însemnătatea actului de trecere a ţării noastre de partea forţelor Coaliţiei Naţiunilor Unite, precum şi vocaţia europeană a poporului nostru şi importanţa apartenenţei în rândul comunităţii statelor din cadrul Uniunii Europene.

La 9 mai 1945 a fost semnat, la cartierul general sovietic din Berlin, actul de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, care a marcat astfel sfârșitul, în Europa, al celei mai mari și mai sângeroase conflagrații mondiale din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial. De la declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului de Externe al Franţei, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, ţările europene şi-au concentrat energiile către stabilirea unei noi forme de cooperare politică, menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Un an mai târziu, a fost semnat Tratatul de la Paris, care prevedea crearea unui astfel de organism, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, devenită ulterior parte a Uniunii Europene. Pentru România, 9 mai are şi o a treia semnificaţie, fiind ziua în care, în 1877, Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaţilor, Declaraţia de Independenţă a României, act care consfinţea înscrierea definitivă a ţării pe harta Europei. Afirmarea neatârnării României avea să fie împlinită apoi, de către Armată, pe câmpurile de bătălie de la Griviţa, Smârdan şi alte redute cucerite cu sânge şi sacrificii.