Grădiniță modernă, în zona Parcului Marghiloman din Buzău

de Stiri Buzau Media

Municipalitatea aduce noi îmbunătățiri infrastructurii educaționale. Mai exact, vor fi începute demersurile pentru construirea unei grădinițe moderne în Parcul Marghiloman din Buzău, în vecinătatea Bisericii „Sfântul Toma”. Această construcție va fi realizată de anul viitor cu fonduri europene, contribuția administrației locale fiind de 2 procente, adică 6.656,99 lei. Administrația locală mai are în plan construirea altor grădinițe. Mai exact, municipalitatea speră ca până cel târziu în anul 2020, să se asigure funcționarea tuturor grădinițelor în spații proprii. În acest mod, s-ar putea economisi peste jumătate de milion de euro anual, bani ce reprezintă plata chiriilor pentru spațiile în care funcționează la acest moment șapte grădinițe. ,,Avem în vedere o grădiniță în fostul sediu al gardienilor publici, pe Colonel Buzoianu, breteaua spre Liceul Agricol, tot pe fonduri europene, urmând să găsim și alte spații, așa încât să reușim performanța de a face economie și de a crea condiții mai bune pentru copiii și educatorii care se ocupă de ei. (…) Avem în vedere ca, până la sfârșitul anului viitor, maxim anul 2020, cele șapte grădinițe care își desfășoară activitatea în spații închiriate și pentru care plătim în jur de 650-700.000 de euro pe an să se mute în alte spații ”, a menționat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.