Grupul Schweighofer își vinde pădurile pe care le deține în România. Vorbim despre peste 14 mii de hectare, o parte dintre acestea fiind și în județul Buzău

de Stiri Buzau Media

Grupul Schweighofer, unul dintre liderii europeni în procesarea lemnului, anunță prin intermediul unui comunicat de presă că face o schimbare de strategie și vinde compania subsidiară Cascade Empire S.R.L. (Cascade Empire), precum și divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire S.R.L., către compania suedeză GreenGold Group.

Părțile contractante au decis să nu facă publică valoarea tranzacției și detaliile contractuale. Pădurile deținute de Cascade Empire însumează 14.283 hectare, localizate în regiunile Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamț și Suceava. În urma acestei decizii, lemnul tăiat ilegal din pădurile României nu mai este certificat ca fiind sustenabil și nu mai poate fi vândut sub marca FSC pe piețele internaționale. În aceste condiții, marile lanțuri de magazine au sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la producătorul austriac Holzindustrie Schweighofer.

În urmă cu un an, Asociatia pentru Certificare Forestiera (Forest Stewardship Council – FSC ) a retras definitiv certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, dupa ce activiști din trei țări (Germania, Austria și Romania) au înmânat o petiție semnată de peste 250.000 de cetățeni directorilor FSC. Compania a fost acuzată că a prelucrat lemn provenit din exploatări ilegale, scrie Hotnews.ro. Grupul Schweighofer își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului.

Știri despre: , ,