fbpx

Guvernul a adoptat patru decizii care vizează agricultura, între care Programul naţional apicol şi ajutor pentru angajarea tinerilor în agricultură, piscicultură şi industria alimentară

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi seară, la finalul şedinţei de Guvern, că au fost adoptate patru măsuri care vizează agricultura, pentru a veni în sprijinul fermierilor.

”Şi pentru agricultura românească şi ţăranii şi fermierii care se confruntă cu efectele secetei pedologice extreme şi puternice, Guvernul a adoptat 4 măsuri de sprijin”, a anunţat, joi seară, la finalul şedinţei de Guvern, Adrian Oros, citat de News.ro.

Prima decizie a Executivului se referă la Hotărârea privind plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal – plafonul maxim aprobat este de 85 de milioane de euro, iar beneficiarii sunt 41.000 de fermieri care activază în sectorul vegetal.

”Anul trecut, la 1 august, fostul guvern a comunicat Comisiei Europene plafoane care a nemulţumit mult pe multe categoriide fermieri. Am revenit acestei decizii, am comunicat CE şi am primit aprobarea să rearanjăm aceste plafoane astfel încât să craăm ecitate şi să asigurăm profitabilitate”, a anunţat Oros.

Alt act normativ se fereră la Programul naţional apicol, care se desfăşoară pe 3 ani şi are un buget de 30 de milioane de euro.

”Ca element de noutate, se vor putea finanţa măsuri de  tehnică consultanţă, promocare a apiulturii şi cumpărarea echipamentelor de procesare şi ambalare”, a mai anunţat ministrul Agriculturii.

De asemenea, s-a adoptat o HG pentru angajarea tinerilor în agricultură, piscicultură şi industria alimentară.

”Este un program care vine în sprijinul fermierilor care vor să angajeze tineri, iar statul oferă un sprijin lunar – 1.000 de lei lunar pentru cei cu studii superioare de specialitate, 750 pentru cei cu studii medii şi 500 de lei pentru cei fără studii”, a mai anunţat Oros.

De asemenea, Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină în acvacultură.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult