Hoţii nu-şi iau liber de sărbători

Un minor a fost identificat de către poliţiştii de investigaţii criminale din Buzău, ca principalul bănuit în cazul unui furt din locuinţă, faptă comisă în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2018. Acesta a fost dus la sediul Poliţiei Municipiului Buzău pentru continuarea cercetărilor iar poliţiştii au recuperat bunul sustras – un telefon mobil. Poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Un alt tânăr în vârstă de 29 de ani din comuna Ulmeni a fost reținut de poliţiştii de investigaţii criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Bărbatul este bănuit că, în perioada septembrie – noiembrie 2018, ar fi sustras mai multe bunuri din anexele a două imobile de pe raza municipiului Buzău.

În colaborare cu poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Ulmeni, poliţiştii l-au depistat pe bănuit pe raza localităţii de domiciliu şi l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Buzău pentru continuarea cercetărilor. Din verificările efectuate a rezultat că tânărul ar fi profitat de neglijenţa persoanelor vătămate care şi-ar fi lăsat bunurile nesupravegheate.

În urma activităţilor desfăşurate poliţiştii au recuperat o bicicletă, sustrasă dintr-un bloc de locuinţe, ce a fost predată păgubitului. Tânărul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult