fbpx

„Iazul Morilor” se deschide, oficial, mâine

„Iazul Morilor”, una dintre cele mai ample investiții demarate de administrația buzoiană în ultimul an, va fi inaugurată, mâine, 23 septembrie, de la ora 12:00, pe strada Frăsinet.

Prin proiectul „Iazul Morilor”,  tronsonul străzii Frăsinet, dintre centrele comerciale și biserica Sf. Ștefan, va fi cea mai frumoasă zonă din oraș, beneficiind de amenajări asemenea unei faleze. Pe această stradă s-au amenajat o mini-parcare pentru vizitatori, terase, un părculeț cu alei, dar și două lacuri și o moară de apă. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape un milion de euro, banii fiind obținuți de Primăria Buzău printr-un credit bancar.

Cu ocazia inaugurării proiectului „Iazul Morilor”, autoritățile vor lansa și o importantă carte de istorie a Buzăului, „Iazul Morilor – Leagănul civilizației buzoiene”, având ca autori pe Marius – Adrian Nicoară, Costel Vînătoru și Valeriu Nicolescu.

„Iazul Morilor” se confundă cu istoria orașului. De-a lungul acestui fir de apă curgătoare s-a dezvoltat, de fapt, vechiul târg al Buzăului. Se știe că la 1525 funcționau aici 12 mori de apă. În 1856 existau vreo 47 de mori, pive de postav, darace de lână și tăbăcării, iar mai târziu, după 1900, au apărut și topitoriile de cânepă.

Cu timpul, vechiul canal natural care traversa orașul pe la suprafață a fost acoperit. Acum, „Iazul Morilor” pleacă din râul Buzău, de la stăvilarul de la Verneşti, curge între Drumul Naţional 10 şi apa Buzăului, traversează tot cartierul Simileasca apoi intră în subteran, în dreptul Galleria Mall. Apa curge prin tuburi pe sub strada Frăsinet, continuă pe sub blocurile din cartierele Broşteni şi Dorobanţi şi iese din nou la suprafaţă spre balta de pescuit a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor.

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult