fbpx

Incendiile au pârjolit peste 300 de hectare de teren de pe teritoriul judeţului Buzău

De la începutul anului şi până în prezent, pe teritoriul judeţului Buzău, s-au înregistrat 34 arderi necontrolate, suprafaţa afectată fiind de peste 300 hectare. Potrivit unei analize efectuate la nivelul Centrului Operaţional Judeţean a reieşit faptul că incendiile au avut drept cauză probabilă focul deschis în spaţii deschise(în 79% din cazuri), fumatul in locuri nepermise(în 12% din cazuri), acţiune intenţionată (în 5 % din cazuri) și jocul copiilor cu focul (în 4% din cazuri). Pe de altă parte, în cursul acestui weekend, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea a 12 incendii de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș în zona de competență a inspectoratului.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, pompierii buzoieni îi anunță pe cetățeni de faptul că, arderea vegetaţiei uscate se poate face numai după obţinerea acordului Agenţiei de Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu foc din partea autorităţilor locale. De asemenea, pentru evitarea unor consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive:

  • desfăşurarea arderii se va face numai pe timp de zi şi în condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se va face în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
  • arderea se va efectua în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Fără obţinerea acestor documente şi luarea măsurilor preventive, proprietarii de terenuri sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult