Întâlnire importantă astăzi, la Consiliul Județean Buzău

de Stiri Buzau Media

Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008”, Petre Emanoil Neagu – reprezentant al Consiliului Județean a convocat pentru astăzi, de la ora 11.00, la sala D Filipescu a Consilului Județean, Adunarea Generală ADI „Buzău 2008”. Pe ordinea de zi există 11 puncte, printre acestea numărându-se primirea în ADI „Buzău 2008” a comunelor Cilibia, Vâlcelele și Bozioru, aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Asociației și avizarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al  Operatorului Regional Compania de Apă SA Buzău, declanșarea procedurilor de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al Companiei de Apă SA Buzău și aprobarea cuantumului cotizațiilor membrilor pe anul 2018. Prezent la adunare va fi și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma care a primit mandate special din partea aleșilor locali pentru a vota la 3 dintre punctele ce vor fi dezbătute în cadrul întrunirii. În situația în care nu este întrunit cvorumul necesar adoptării de hotărâri aflate pe ordinea de zi, atunci ședința Adunării Generale ADI „Buzău 2008”, se va reîntruni, în același loc și cu aceeași ordine de zi, tot astăzi, însă de la ora 11.30.