Județul Buzău ar putea avea o nouă companie de apă, dar și o nouă societate de transport în comun

Județul Buzău ar putea beneficia de o nouă companie de apă și canalizare, dar și de o nouă societate de transport al călătorilor, ambele urmând a funcționa în subordinea Consiliului Județean. Anunțul a fost făcut ieri, de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în cadrul unei ședinte de consiliu.
Neagu a declarat că noua companie de apă și canalizare ar putea deservi cetățenii din comunele în care nu își desfășoară activitatea Compania de apă Buzău, operatorul aflat în subordinea Primăriei Buzău.
În ceea ce privește noua societate de transport județean, aceasta ar putea deveni funcțională începând de anul viitor și ar putea face curse între extremitățile județului, dar și spre obiective turistice din județ.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a explicat că nu dorește în niciun fel să concureze cu societățile existente deja, ci își dorește ca cetățenii să beneficieze atât de apă, cât și de un transport civilizat. El a precizat că cele două noi societăți comerciale nu vor activa pe raza celor două municipii, Buzău, respectiv Rm. Sărat, ci doar în orașele și comunele care nu beneficiază de aceste facilități.