fbpx

La Buzău se proiectează primul centru de excelență în învățământul dual, profesional

Constantin Toma:

Ieri, 12 ianuarie 2022, a avut loc la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu”, o întâlnire între reprezentanții principalelor companii industriale din municipiul Buzău, conducerea Inspectoratului Școlar Județean, reprezentată de domnul inspector școlar general Ionel Meiroșu și doamna inspector școlar general adjunct Daniela Palcău, precum și conducerea Primăriei Municipiului Buzău, reprezentată de mine și de doamna viceprimar, Oana Matache, alături de reprezentanții Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu”.

Întâlnirea a avut loc pentru ca începând din toamna acestui an, să funcționeze la Buzău, primul centru de excelență în învățământul dual, profesional. Intenția noastră, ca și Primărie, este de a realiza un consorțiu regional pentru dezvoltarea și dotarea unui campus profesional integrat, astfel încât să avem la Buzău și facultăți tehnice pentru a pregăti și ingineri, în domeniile economice în care se dezvoltă orașul nostru.

Atât mediul de afaceri cât și ceilalți participanți vor face toate demersurile astfel încât, la Buzău, să se creeze un adevărat centru pentru pregătirea de muncitori înalt calificați și de ingineri.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult