A LUAT FOC DIN SENIN, LA SCURT TIMP DUPĂ CE A IEȘIT DIN SERVICE

     Ghinion pentru o familie din Buzău care s-a ales cu mașina praf, în urma unui incendiu declanșat în parcarea unui hypermarket, din cartierul Broșteni. O buzoiancă, la scurt timp, după ce și-a luat mașina de la service, a ajuns în cartierul amintit anterior, iar apoi a lăsat autoturismul în parcare. După câteva minute, ea a fost anunțată de soțul său, aflat la muncă, de faptul că mașina i-a luat foc și că în zonă sunt pompierii care sting incendiul izbucnit la autoturismul lăsat în parcare.

O mașină de pompieri de stingere cu apă și spumă se afla la locul respectiv, lichidând în timp foarte scurt incendiul. Cei care aveau mașinile parcate alături au venit în grabă și le-au îndepătat de foc. Paguba buzoienilor este însemnată având în vedere că flăcările au izbucnit la partea din față a autoturismului iar întreg compartimentul motor al mașinii a ars complet. Soțul buzoiencei a venit într-un suflet la locul incendiului și le-a spus polițiștilor că, foarte probabil, totul ar fi pornit de la  o defecțiune pentru care își dusese inițial mașina la service. Acesta le-a povestit că a avut probleme la mașină încă din weekend, pe când era în Capitală.

Din București, autoturismul a fost adus cu o platformă la un service din Buzău. Astăzi, mașina tocmai fusese luată de la reparații, iar cei care l-au anunțat de incendiu au fost angajații atelierului de reparații. Cert este că și pompierii, la rândul lor, au demarat o anchetă pentru a alfa cauza exactă a incendiului.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: