Mai multe lucrări ar putea fi realizate fără autorizație de construire

de Stiri Buzau Media

Categoriile de lucrări și amplasamente pentru care nu e necesară deloc o autorizație de construire vor cunoaște unele mici modificări, conform unui proiect de lege pus recent în dezbatere și care va înlocui actualul cadru normativ al autorizațiilor de construire. Proiectul de lege privind autorizarea executării lucrărilor de construire și desființare a construcțiilor vine să pună ceva mai multă ordine și coerență în domeniu în ceea ce privește categoriile de lucrări pentru care nu e necesară o autorizație de construire, poate doar eventuale avize de amplasare, lucrările pentru care nu e necesară autorizație, dacă sunt îndeplinite unele condiții și lucrările pentru care autorizația se poate da și fără o documentație completă.

Documentul în dezbatere, care va înlocui Legea nr. 50/1991, trebuie să treacă de Guvern, să fie dezbătut și votat (cu potențiale modificări) de Parlament, trebuie să treacă de aprobarea Președintelui României și să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica. La categoria lucrărilor pentru care nu e nevoie deloc de autorizație de construire, proiectul prevede „negru pe alb” trei situații. Prima dintre ele, tratată și în actuala lege, doar că ușor diferit, este cea referitoare la amplasarea de tonete și pupitre de presă, cărți și flori.

,,Se pot executa fără autorizație de construire: lucrări pentru amplasarea de tonete și pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării și comercializării presei, cărților și florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundații și platforme, în suprafață de maxim 12 mp, în baza avizului de amplasare și care nu determină congestionarea sau blocarea traficului pietonal pe trotuar, fără racorduri și/sau branșamente la utilități urbane, cu excepția energiei electrice”, scrie în proiect. Față de Legea nr. 50/1991, se introduce precizarea că suprafața maximă va trebui să fie de 12 metri pătrați. De asemenea, se mai precizează, astfel de lucrări vor fi realizate „în conformitate cu hotărârea consiliului local privind Regulamentul pentru organizarea comerțului stradal și condițiile în care această activitate este permisă fără o autorizație de construire, cu respectarea documentațiilor de urbanism aprobate”.

Apoi, în proiect scrie că nu va fi necesară o autorizație de construire pentru: „lucrările geofizice de cercetare și prospecțiune a potențialului petroligen, cu respectarea legislației privind protecția mediului: prospecțiuni seismice, vibrare controlată, prospecțiuni gravimetrice, prospecțiuni magnetometrice, prospecțiuni geoelectrice, prospecțiuni radiometrice, teledetecție, în condițiile în care acestea nu presupun foraje sau lucrări de natura lucrărilor de construcții”. Referirea la acestea ca fiind posibile fără autorizație nu se face în actuala lege. La fel ca în Legea nr. 50/1991, nici conform acestui proiect nu va fi necesară o autorizație pentru lucrări de reparații/reabilitări/retehnologizări, inclusiv modificarea, înlocuirea sau adăugarea de echipamente rețelelor de comunicații electronice, în cazul în care pentru acestea nu sunt necesare și lucrări asupra infrastructurilor fizice de susținere, efectuate de beneficiarii regimului de autorizare generală din domeniul comunicațiilor electronice și/sau de operatorii de rețea.

În fine, în ceea ce privește lucrările pentru amplasarea de structuri ușoare demontabile pentru acoperirea terenurilor de sport existente sau destinate desfășurării evenimentelor culturale, va fi nevoie doar de un aviz de amplasare. Condiția se regăsește și în actuala lege, numai că această categorie de lucrări nu se mai regăsește în rândul celor pentru care nu e necesară autorizație doar dacă nu se modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor (această categorie există, firește, în proiect, dar nu mai cuprinde și aceste lucrări).

Atenție! Proiectul de lege privind construcțiile NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de Guvern, de Parlament, de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.