Mai sunt 10 zile în care se mai pot cumpăra titluri de stat Tezaur – ediția CENTENAR

de Stiri Buzau Media

Ministerul Finanțelor Publice a lansat la 1 august 2018 cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur – ediția CENTENAR, destinată exclusiv populației. Titlurile de stat cu o valoare nominală de 1 leu, au scadența la 3 ani, o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunea anterioară din luna iulie. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • în perioada 1 – 24 august 2018 de la toate unitățile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal;
  • în perioada 1 – 23 august 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A, din mediul urban, iar în perioada 1 – 22 august 2018 din mediul rural.

Cumpărarea titlurilor de stat se poate realiza prin numerar dar și prin virament bancar atât prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului cât și prin oficiile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăși 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, respectiv 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A.

În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, prin depunerea unei cereri de anulare. După încheierea perioadei, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea de moştenitori.

,,Într-un an aniversar oferim cea mai avantajoasă și sigură formă de economisire. Titlurile de stat sunt accesibile tuturor cetățenilor, indiferent de statutul lor studenți, salariați sau pensionari, care vor să economisească inteligent. Statul le oferă o soluție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă”, subliniază ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Prospectul de emisiune şi eventualele modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro(secțiunea Tezaur, ediția Centenar), ww.datoriepublica.mfinante.gov.ro,https://www.comunicatii.gov.ro,https://www.posta-romana.ro.