,,Mândru că sunt râmnicean”, evenimentul care va deschide ,,Zilele municipiului Râmnicu Sărat“   

de Stiri Buzau Media

 

,,Zilele municipiului Râmnicu Sărat“ vor debuta, în acest an, vineri, 20 august, cu evenimentul ,,Mândru că sunt râmnicean” . În cadrul acestei recepții, care va avea loc la Complexul Brâncovenesc, începând cu ora 19.30, primarul Sorin Cîrjan și consilierii municipali vor evoca personalitățile marcante ale orașului, oameni de afaceri, dar și din alte domenii, care, de-a lungului timpului, au avut o contribuție importantă în dezvoltarea orașului și recunoașterea sa, atât în țară, cât și în străinătate.

,,Zilele municipiului Râmnicu Sărat“ vor continua sâmbătă și duminică, 21-22 august, și vor fi dedicate filmului și teatrului. Spectacolele vor avea loc în aer liber în piațeta din față Primăriei, dar și în sala de spectacole a  Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu”!

,,Zilele municipiului Râmnicu Sărat,, se sărbătoresc, de 13 ani, în apropierea zilei de 15 august, de Sfânta Maria Mare, Maica Domnului fiind proclamată oficial ocrotitoarea orașului.