MANUALELE ȘCOLARE VOR AJUNGE PE BĂNCILE ELEVILOR, ÎN NOIEMBRIE

de Stiri Buzau Media

     Inspectoratele Şcolare Județene din întreaga ţară au intrat joi dimineaţă în legătură, prin intermediul unei videoconferinţe, cu ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop. În cadrul acestei întâlniri s-au discutat chestiuni legate de Legea Educaţie Naţionale, despre manualele şcolare şi despre auxiliarele şcolare, dar şi chestiuni legate de finanţarea şcolilor şi despre salarizarea profesorilor.

În ceea ce privește editarea manualelor școlare ministrul Educaţiei, Liviu Pop îi asigură profesorii că în umătoarele 5 săptămâni vor exista şi manualele şcolare, manualul de Matematică fiind deja aprobat pentru tipărire, urmând ca şi la celelalte materii să se aprobe publicarea acestora în următoarele zile. Singurul care a rămas contestat este manualul de Religie.

De asemenea, manualele şcolare urmează să fie editate de către Editura didactică şi pedagogică, iar editurile se vor ocupa pe viitor doar de editare, tipărirea realizându-se de către tipografiile de stat. Totodată, în cazul salarizării profesorilor, Liviu Pop a adăugat că pe viitor, banii pentru salarii vor ajunge în bugetul şcoli, fără să mai treacă prin bugetul primăriilor.

Știri despre: