Măsurile luate de autoritățile buzoiene, după apariția unui nou focar de PPA, în comuna Balta Albă

Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău s-a întrunit în ședință extraordinară marți, 16 octombrie, din dispoziția prefectului Carmen Ichim, pentru a adopta planul de intervenție în cazul apariției unui nou focar de pestă porcină africană în satul Amara, comuna Balta Albă, după ce laboratorul Direcției Sanitar Veterinare Prahova și Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București au confirmat prezența virusului PPA în probele recoltate de sanitar-veterinarii buzoieni de la un porc domestic găsit mort de proprietarul unei gospodării din localitate, care deținea trei suine.

Până la sosirea rezultatelor de laborator, un alt porc din exploatație a murit în cursul zilei de luni, iar echipa Direcției Sanitar Veterinare Buzău trimisă la locația respectivă a decis sacrificarea preventivă a celui de-al treilea, în cazul acestuia urmând să fie stabilită valoarea despăgubirii ce va fi acordată proprietarului. Prima măsură luată, a fost dezinfecția temeinică atât în perimetrul focarului, cât și în curțile și locuințele învecinate. În zona focarului, au fost instalate două dezinfectoare rutiere și pietonale și, de asemenea, locuitorii din apropiere și-au amenajat propriile filtre la intrările în gospodării (covorașe sau mici gropi umplute cu paie îmbibate în substanțe dezinfectante).

De asemenea, au fost instituite zone de protecție și supraveghere de 3, respectiv 10 km în jurul focarului, principalele măsuri în aceste zone constând în realizarea recensământului tuturor suinelor, informarea/avertizarea locuitorilor, patrularea de către forțe ale Poliției și Jandarmeriei pentru depistarea eventualelor transporturi ilegale de suine, carne și subproduse din carne de porc. Conducerea Direcției Sanitar Veterinare Buzău va monitoriza permanent situația focarului din satul Amara și spune că, în lipsa altor suspiciuni de infestare cu pestă porcină africană, NU SE IMPUNE SACRIFICAREA PREVENTIVĂ A PORCILOR DIN GOSPODĂRIILE ÎNVECINATE.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult