MEDICII SE VOR PENSIONA LA 67 DE ANI

    Parlamentul a adoptat, marți, creşterea vârstei de pensionare în cazul tuturor medicilor, care nu se vor putea pensiona mai devreme de 67 ani.  Cei care vor vrea să obțină derogare să mai lucreze în spitalele de stat și peste această vârstă vor trebui să aducă o asigurare profesională. La acest moment, doar medicii care sunt academicieni, profesori universitari, cercetători sau doctori în științe medicale pot să își continue activitatea până la 70 de ani.

Totodată, medicii pot profesa și după 65 ani în spitale cu deficit de personal medical, precum și în cele din zone defavorizate, până la ocuparea prin concurs a posturilor respective. De asemenea, doctorii care au contracte cu casele de sănătate mai pot profesa după pensionare, dar numai cu aviz de la Colegiul Medicilor și de la Direcția de Sănătate. Proiectul va trebui aprobat și de șeful statului, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: