Modificări în programul de transport al autobuzelor Trans Bus, începând cu luna iulie

de Stiri Buzau Media

Operatorul regional Trans Bus își anunță călătorii cu privire la faptul că în perioada 01 iulie – 01 septembrie inclusiv, programul de transport public va suferi următoarele modificări. Măsura a fost luată pe de o parte ca urmare a intrării în vacanță a elevilor, iar pe de altă parte cei mai mulți agenților economici mari își restrâng activitatea prin acordarea concediilor și activități de mentenanță. Prin urmare, fluxul de călători scade considerabil. Iată care sunt modificările ce apar în programul de transport al autobuzelor Trans Bus, începând cu luna iulie:

Traseul 1: se va desfășura cu frecvența de 21-22 min.

Traseul 2: frecvența va deveni de 20 min. după ora 07:30 din Gară, respectiv 08:30 din Săpoca.

Traseul 3: se va executa fără intrarea în Kaufland Sud. Până la ora 08:30, frecvența este de 30 min. după care frecvența va fi de 45 min.

Traseul 3 B: se desființează.

Traseul 4: se va executa fără intrarea în Kaufland Sud, cu o frecvență de 35 min.(comparativ cu 30 min. la momentul actual).

Traseul 4B: se desființează.

Traseul 5: se va păstra frecvența de 11 min. până la ora 07:45, după această ora până la 13:45 se va circula cu o frecvență de 15 min., în intervalul orar 13:45-17:00 frecvența va fi de 13 min. iar după orele 17:00 vom avea o frecvență de 18 min. Sâmbăta și duminica programul nu suferă modificări.

Traseul 6: se menține o frecvență de 10 min. până la ora 07:30, după această ora până la 14:00 se va circula cu o frecvență de 17-18 min., urmând ca în intervalul orar 14:00-17:00 frecvența să fie de 14 min. iar după orele 17:00 până la 19:00 vom avea o frecvență de 17-18 min, după ora 19:00 se va circula la un interval de 23-24 min. Sâmbăta și duminica programul nu suferă modificări.

Traseul 7: frecvența devine 12-13 min.(față de 10 min. actual). Sâmbăta și duminica programul nu suferă modificări.

Traseul 8: se va menține frecvența de 11-12 min. până la 07:45, după această oră până la 14:00 frecvența va fi de 16 min. urmând ca în intervalul 14:00-18:15 să se circule cu o frecvență de 13 min., apoi până la ora 19:45 intervalul de succedare al autobuzelor să devină de 16 min., iar după această oră să se circule cu o frecvență de 20 min. Sâmbăta și duminica programul nu suferă modificări.

Traseul 9 : se va fracționa în două intervale orare și anume, 06:00-09:30 respectiv 14:00-17:30.

Traseul 10: până la orele 08:40 se menține o frecvență de 12-13 min. după care până la terminarea programului se va circula cu o frecvență de 16-17 min. pe ambele sensuri. Sâmbătă – duminică se păstrează actualul program până la ora 14:00, într-o frecvență de 16-17 min pe fiecare sens urmând ca după această oră frecvența devine de 30 min.

Traseul 11: după ora 08:30 se va mări frecvența de la 35 la 46-47 min. de luni până vineri. Sâmbăta și duminica se reduce cu o cursă.

Traseul 12 și 13: se scoate din program o semi cursă din traseul 12 și se introduce în traseul 13 de luni până vineri. Sâmbăta și duminica programul nu se modifică.

Traseul 14: se reduce programul cu două curse. Sâmbăta și duminica programul nu se modifică.

Traseul 15: se reduce programul cu două curse și jumătate. Sâmbăta și duminica programul nu se modifică.

Traseul 22: se reduce programul cu două curse. Sâmbăta și duminica programul nu se modifică.

Traseu Zona 110: își modifică plecările din AROMET 06:00 devine 06:05 și 14:00 devine 14:05 în vederea corelării cu programul traseului 10.

Traseul Zona 120: se reduce programul cu o cursă și jumătate. Sâmbăta și duminica programul nu se modifică.

Programul de transport actual și orarul curselor se poate văzut pe site-ul operatorului TRANS BUS S.A.: www.transbusbuzau.ro și pe site-ul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Buzău – Mărăcineni: www.adibuzaumaracineni.com.ro și va fi disponibil și pe panourile de informare din stațiile de autobuz(începând cu data de 28.06.2019).