Moștenitorii vor fi informați de către Fisc, cu privire la datoriile fiscale pe care persoana de la care moștenesc le-a avut

Dezbaterea unei moșteniri nu este o procedură deloc plăcută, având în vedere atât contextul sumbru în care are loc, dar și cadrele legale de care moștenitorii trebuie să țină cont. Atunci când o persoană moare și își transferă patrimoniul urmașilor, aceștia nu preiua doar drepturile persoanei decedate, ci și obligațiile, dacă decid să accepte moștenirea. Cu alte cuvinte, odată ce au acceptat o moștenire, persoanele vizate de ea vor trebui să plătească toate datoriile care nu au fost plătite de către persoana decedată. Inclusiv pe cele fiscale.

În acest sens, menționează avocatnet, un Proiect de ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevede că moștenitorii vor fi informați de către Fisc cu privire la datoriile față de buget pe care antecesorul celor care moștenesc le-a avut. Proiectul prevede că, odată ce a fost acceptată moștenirea, Fiscul va comunica o decizie succesorilor cu privire la datoriile pe care aceștia le-au preluat de la persoana decedată.

Doar prin comunicarea acelei decizii se va face preluarea datoriei, conform propunerii de modificare a Codului de procedură fiscală. Avantajul este că succesorii vor fi informați, exact, cu privire la datoriile față de Fisc pe care le au.  Atenție însă! Informarea se va face doar după ce moștenitorii au acceptat drepturile și obligațiile transmise de la persoana decedată. Astfel, este recomandat ca ei să se informeze înaintea acceptării moștenirii ce datorii (inclusiv față de stat) ar prelua și să nu aștepte comunicarea din partea Fiscului. Dacă o așteaptă și își dau seama că datoriile sunt prea mari, va fi prea târziu, moștenirea fiind deja acceptată și obligațiile trebuind să fie plătite.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult