Motiv de stres pentru părinţii preşcolarilor! De luni, se dă startul reînscrierilor la grădiniţe

De luni, 7 mai, începe reînscrierea la grădiniţă a copiilor care o frecventează deja şi vor să continue. Pentru copiii nou-veniţi, înscrierea va începe cu data de 21 mai. În vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ:

  • reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2018-2019 – va începe în data de 7 mai;
  • înscrierea copiilor nou-veniţi ­ se va derula din 21 mai.

,,Orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare”, menționează Ministerul Educației.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1.252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani. Dacă, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
  • existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale. Conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

  • capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2018-2019 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
  • numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Unităţile particulare de învăţământ preșcolar au și obligaţia afişării la loc vizibil a informaţiilor privind statutul acestora, respectiv dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult