Noua lege a pensiilor: care sunt persoanele ce vor putea beneficia de pensia de invaliditate

de Stiri Buzau Media

Pensia de invaliditate este unul dintre cele patru tipuri de pensie din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, care a fost publicată pe 9 iulie în Monitorul Oficial nr. 563 și care urmează să intre în vigoare pe 1 septembrie 2021. Prin comparație cu legea actuală a pensiilor, pensia de invaliditate va fi redefinită prin schimbarea condițiilor care stau la baza acordării sale, menționează avocatnet. Astfel, în viitoarea lege, pensia de invaliditate va fi acordată celor care nu au îndeplinit vârsta standard de pensionare (la fel ca acum), dar care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii (condiție la care se vor raporta autoritățile indiferent de cauza pentru care se cere această pensie ori de gradul de invaliditate). Legea se referă acum la doar două tipuri de cauze (de pierdere totală sau a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă) în care pensia se acordă dacă sunt îndeplinite și cele două cazuri de mai sus:

  • accidentele de muncă și bolile profesionale;
  • alte boli sau accidente care nu au legătură cu munca.

În noua lege, spre deosebire de cea veche, schizofrenia, SIDA și neoplaziile nu mai sunt expres precizate drept cauze pentru care se poate obține pensie de invaliditate. Se păstrează însă prevederea referitoare la pensiile de invaliditate legate de evenimentele din decembrie 1989. Vor exista, de asemenea, tot trei grade de invaliditate, dar ele vor fi redefinite astfel:

  • gradul I, caracterizat de deficiența funcțională gravă, capacitate de muncă și autoservire diminuate;
  • gradul II, caracterizat de deficiența funcțională accentuată, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată;
  • gradul III, caracterizat de deficiența funcțională medie, capacitate de muncă diminuată și capacitatea de autoservire păstrată.

Noua lege a pensiilor mai cuprinde și acordarea unei indemnizații pentru însoțitor (fixă) pensionarilor de invaliditate încadrați cu gradul I. Acești bani se vor da pe lângă pensie și vor reprezenta 50% din salariul minim brut (dacă ne raportăm la cel de acum, care e de 2.080 de lei, indemnizația ar fi de 1.040 de lei pe lună). Legea actuală prevede și ea acordarea acestei indemnizații, dar cuantumul se calculează diferit (80% din punctul de pensie, care acum este de 1.100 de lei), iar, comparativ cu ce prevede noua lege, diferența între actuala și viitoarea indemnizație nu e una semnificativă (880 de lei și 1.040 de lei). În plus, ea se va acorda și pe perioada când pensionarul trece la pensia pentru limită de vârstă de la cea de invaliditate, ca urmare a îndeplinirii condițiilor cele dintâi.

În mare, condițiile revizuirii medicale periodice (cu frecvență între unul și trei ani) rămân aproximativ aceleași. Totuși, dacă în legea actuală scrie că nu mai sunt supuși revizuirii medicale cei ce au vârsta mai mică cu până la cinci ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare, în proiect nu se mai regăsește exceptarea. Ceea ce ar însemna ca și aceștia să meargă la revizuirile medicale periodice. Cât privește calculul stagiului potențial, lucrurile rămân aproximativ la fel: el va reprezenta diferența dintre stagiul complet de cotizare prevăzut de lege și cel realizat până la data acordării pensiei de invaliditate.