NOUA LEGE A PENSIILOR: Cum se va face calculul pensiei și care va fi cuantumul minim?

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:sfin.ro
Sursa foto:sfin.ro

Proiectul noii legi a pensiilor prevede o nouă formulă de calcul pentru beneficiari, mai eficientă în comparație cu cea actuală, deoarece își propune să elimine inechitățile existente la nivelul aplicării unor modalități curente de calcul, conform iniţiatorilor. Mai exact, se urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au aceeași vechime ca număr de ani, au lucrat în aceleași condiții de muncă, în aceeași profesie și au cotizat la fel, să aibă pensii diferite. Mai mult, noua formulă va duce la și la creșterea tuturor pensiilor, potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Muncii.

Formula de calcul a pensiilor

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. La determinarea cuantumului pensiei, fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului. Valoarea punctului de referință reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv 25. Valorile punctului de pensie sunt următoarele:

  • la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
  • la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
  • la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei;

La data intrării în vigoare a legii, valoarea punctului de referință se stabileşte în cuantum fix și este de 75 lei. Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință se majorează anual cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 septembrie a fiecărui an în care se face majorarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. În situaţia în care indicatorul are valoare negativă, se păstrează ultima valoare a punctului de referinţă.

Numărul total de puncte este reprezentat de suma punctajelor anuale, punctajul anual fiind, la rândul său constituit din suma punctajelor lunare împărțit la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărțit la câștigul mediu brut pe economie. Pentru perioadele asimilate (art. 14 – vezi documentarul de la sfârşitul materialului), la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează:

  • cuantumul brut al pensiei de invaliditate, în situaţia prevăzută la art.14 alin. (1) lit. a);
  • cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, în situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. d) și e).
  • Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c) şi f) punctajul lunar este de 0,25 puncte. În cazul persoanelor care se regăsesc, concomitent, în două sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1), se ia în considerare punctajul lunar cel mai avantajos, corespunzător uneia dintre perioadele asimilate stagiului de cotizare. În cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) și care, în aceeași perioadă, au realizat, conform legii, stagii de cotizare ca urmare a încadrării într-o formă de asigurare obligatorie sau voluntară, la calculul punctajului lunar al asiguratului se ia în considerare venitul lunar asigurat. Pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de:
  • 0,70 puncte pentru gradul I de invaliditate;
  • 0,55 puncte pentru gradul II de invaliditate;
  • 0,35 puncte pentru gradul III de invaliditate.

Pentru persoanele care au avut perioade în care au încasat şomaj, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. Pentru cei care au beneficiat de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

  • cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
  • cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.

Cuantumul minim al pensiilor

Noua lege a pensiilor instituie cuantumuri minime, pensia minima reprezentând un prag minim al cuantumului pensiei, care se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăși procentul maxim de 75%. Pensia minimă se acordă pensionarilor dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei minime.

În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, de una din categoriile de pensie prevăzute la art. 46 alin. (1), de pensie din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, de pensie din alte state, precum și de drepturi stabilite și plătite de casele teritoriale de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea pensiei minime se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. În situaţia pensionarilor prevăzuţi la art.160 alin. (3), pensia minimă se stabilește,în funcție de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, aferent stagiului minim de cotizare realizat potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv.

Beneficiarii unor pensii de urmaș au dreptul la pensia minimă calculată în procent de 30% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte. Aceleași prevederi vor fi aplicate și în cazul copiilor orfani de ambii părinți, dacă suma drepturilor calculate după fiecare părinte este sub nivelul pensiei minime pentru urmași. Conform art. 93, cuantumul pensiei minime se va modifica de fiecare data când va fi schimbat salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Știri despre: , ,