fbpx

Noul pod de la Vadu Pașii ar urma să fie deschis circulației chiar în această săptămână

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a precizat că podul este gata și se poate da drumul la trafic, dar mai sunt necesare mici lucrări de finisaj, astfel încât să nu mai fie probleme după recepția investiției.

Legătura rutieră între Buzău şi Vadu Paşii este întreruptă de aproape 16 ani, după ce podul vechi, realizat după planurile lui Anghel Saligny, a fost puternic avariat de viituri. De atunci, localnicii din Vadu Pașii, dar și din alte comune, sunt nevoiți să facă un ocol de 6-7 kilometri, prin Mărăcineni, pentru a ajunge în municipiul de reședință al județului.

Lucrările la noul pod au început în 2017 și ar fi trebuit să fie gata anul trecut. Din păcate, termenul de finalizare a lucrării a fost prelungit din cauza viiturilor puternice din primăvara anului 2019, care au „măturat” tone de fier beton și au deteriorat mai multe cofraje ale structurii de susținere a podului. Obiectivul este construit cu bani de la Ministerul Dezvoltării și Consiliul Judeţean Buzău, iar investiţia se ridică la peste 26 de milioane de lei. Pe timpul derulării lucrărilor de construcție, Consiliul Judeţean Buzău a alocat sume suplimentare de bani pentru diferite ajustări ale bugetului.

După inaugurare, noul pod de la Vadu Pașii va funcționa în condiții de maximă siguranță și pe timp de noapte, grație unei instalații moderne de iluminat, care a fost achiziționată de Consiliul Judetean Buzău, cu 100 de mii de euro. Deși investiția în sistemul de iluminat nu era prevăzută inițial în proiect, acest lucru a fost necesar, atât pentru punerea în valoare a obiectivului, cât și pentru siguranța șoferilor.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult