Noul proprietar al mașinii trebuie amendat pentru lipsa rovinietei, nu vechiul proprietar. Decizia ICCJ, obligatorie de acum înainte

de Stiri Buzau Media

În cazul unei mașini care și-a schimbat proprietarul, noul deținător este cel care trebuie amendat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, nu vechiul deținător. Așa a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), subliniindu-se că vechiul proprietar trebuie să dovedească faptul că a vândut mașina. Decizia dată de judecători a devenit obligatorie de luni,7 mai, pentru toate instanțele din țară, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial.

Fostul proprietar al unei mașini nu poate fi amendat dacă noul proprietar circulă cu mașina fără să achite rovinieta, a stabilit ICCJ prin Decizia nr. 4/2018, ce a fost dată în martie 2018 într-un recurs în interesul legii. Aceasta a devenit obligatorie de luni,7 mai, pentru toate instanțele din România, odată cu apariția în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 388. „(…) în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator și de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă; dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun”, este explicat în decizia amintită.

Practic, judecătorii au stabilit o interpretare obligatorie a legislației, din moment ce instanțele din țară soluționau problema în moduri diferite. Concret, pe de o parte, unele instanțe judecătorești considerau, în mod corect, că fostul proprietar nu poate fi amendat pentru că noul proprietar circulă cu mașina fără a plăti rovinieta, dacă se dovedește că mașina a fost vândută înainte ca autoritățile să constate contravenția. Pe de altă parte, au existat și instanțe judecătorești care au apreciat că fostul proprietar este cel ce trebuie amendat pentru lipsa rovinietei.

Pentru a evita pe viitor interpretările diferite pe această problemă, ICCJ a decis că noul deținător este cel ce trebuie amendat pentru lipsa rovinietei, dacă se dovedește schimbarea de proprietar. „Așadar, în cazul în care dreptul de proprietate asupra vehiculului a fost transmis anterior datei săvârșirii contravenției, printr-un înscris sub semnătură privată, înscrisul face dovada până la proba contrară (…) și este opozabil altor persoane decât celor care l-au întocmit, din ziua în care data înscrisului a devenit certă (…)”, scrie în decizia ICCJ. Mai precis, data înscrisurilor sub semnătură privată devine certă, conform Codului de procedură civilă, după cum urmează:

  • din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință;
  • din ziua când au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se despre aceasta mențiune pe înscrisuri;
  • din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
  • din ziua morții ori din ziua când a survenit neputința fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris;
  • din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri autentice, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar;
  • din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care dovedește neîndoielnic anterioritatea înscrisului.

Atunci când există probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, judecătorilor ICCJ li se poate cere să vină cu o interpretare obligatorie care să asigure aplicarea unitară a legii, este explicat în Codul de procedură civilă. Deciziie ICCJ devin obligatorii, pentru toate instanțele, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Rovinieta este o taxă de drum ce trebuie achitată de persoanele care conduc mașini pe drumurile naționale și pe autostrăzile din România. În caz contrar, șoferii, care de obicei sunt și proprietarii mașinilor, riscă să fie amendați.

Știri despre: , , ,