Numărul de călători pe autobuzele liniei estivale, înființate de Trans Bus către Sărata Monteoru, a crescut în perioada concediilor

de Stiri Buzau Media

Operatorul regional de transport public a înființat pentru sezonul estival, adică pentru perioada 01iunie – 30 august, linia 17 către Sărata Monteoru. Prima zi în care autobuzele Trans Bus au intrat pe traseu a fost 1 iunie. Fiind perioada concediilor și a vacanței copiilor, traficul și numărul de călători a crescut. Astfel de la 1 iunie și până în prezent, fiecare cursă a avut aproape 70 de călători, semn că înființarea acestei linii estivale și-a dovedit utilitatea. Nu o spunem noi, ci conducerea societății Trans Bus. ,, Obiectivul înființării acestei linii estivale a fost  acela de a veni în sprijinul călătorilor noștri care doresc să se recreeze în stațiunea Sărata Monteoru. În perioada aceasta a concediilor am fost – dacă luăm în calcul cele 44 de locuri pe scaune și circa 30 de locuri în picioare -, aproape de capacitatea maximă a unei curse. Asta înseamnă între 60 și 70 de călători, pe fiecare cursă. Considerăm că și-a atins utilitatea pentru care a fost înființată această linie”, a declarat pentru Buzăumedia, directorul Trans Bus, Gică Toader.

Având în vedere că buzoienii, și nu numai, au parte de o nouă minivacanță cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, reprezentanții societății se așteaptă la un nou aflux de călători, care vor veni către stațiunea Sărata Monteoru. Prin urmare, special pentru această perioadă, Trans Bus vine cu o surpriză pentru persoanele care doresc să vină la Sărata Monteoru. ,,Mai ales acum în acest weekend, vom avea linia 17, la care sunt 5 curse tur-retur și care va avea program de sâmbătă. Noi vom mai avea și linia 19 Buzău – Sărata Monteoru, care va executa pe întreaga perioadă, programul normal de luni-duminică”, a mai adăugat Gică Toader. Traseul liniei estivale 17 către Sărata Monteoru are următorul itinerariu: Gară CFR, str. Al. Marghiloman, Aleea Sporturilor, str. Frăsinet, B-dul Unirii, B-dul Eroilor, Lipia, Merei, Sărata Monteoru și retur.