Onorariile avocaților din oficiu vor crește cu 141%

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:timpolis.ro

Onorariile minime ale avocaților din oficiu vor crește cu 141%, conform unui protocol încheiat joi, între Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Ministerul Justiției. Majorarea vine după ce avocații au protestat, zilele trecute, din cauza alocărilor bugetare insuficiente prevăzute pentru plata avocaților din oficiu, în condițiile în care remunerațiile acestora erau oricum foarte mici.

Sursa foto:timpolis.ro

Conform Protocolului – apărut pe site-ul Uniunii Barourilor – încheiat între UNBR, Ministerul Justiției și Ministerul Public, avocații vor beneficia de o majorare a onorariilor minime. Practic, acestea vor crește cu 141% față de cele stabilite, până acum. Astfel, de exemplu, onorariul pentru un avocat care oferă asistență juridică în materie penală, va fi de 627 de lei, pentru fiecare suspect sau inculpat, asistat în cursul urmăririi penale, 627 în cadrul procedurii de cameră preliminară și 868 de lei, în cursul judecății, separat pe fiecare fază procesuală.

Mai mult, protocolul prevede că onorariile minime stabilite nu pot fi reduse. Totuși, este posibilă majorarea acestora, de către organul judiciar, de până la de două ori cuantumul minim stabilit, dacă activitatea presupune un volum mare de muncă sau cauza este de o complexitate deosebită. De asemenea, s-a stabilit că delegația apărătorului din oficiu, în cauze penale, încetează dacă partea reprezentată își alege ea însăși un avocat. Într-un astfel de caz, se va stabili onorariul avocatului din oficiu, ținându-se cont, în principal, de volumul de muncă depus și de complexitatea cauzei. În orice caz, onorariul plătit nu poate fi mai mic de 25% din onorariul care ar fi fost plătit dacă oficiul ar fi fost finalizat.

În final, s-a hotărât că, în materie penală, avocații care acordă asistență din oficiu, între orele 20:00 – 08:00 sau în zile nelucrătoare sau de sărbători legale beneficiază de o majorare a cuantumului minim cu 100%. Ca urmare a protocolului încheiat, Ministerul Justiției a solicitat Ministerului Finanțelor suplimentarea fondurilor bugetare necesare în vederea respectării protocolului. Protocolul a fost încheiat în contextul în care zilele trecute avocații au protestat cu privire la onorariile foarte mici ale apărătorilor din oficiu, dar și legat de alocările financiare insuficiente pentru finanțarea ajutorului public judiciar în acest an.