fbpx

Pachetele medicale propuse pentru perioada 2016-2017 au fost actualizate

551bcf3a682ccfe424fdf5a2Pachetele de servicii şi Contractul-cadru cu condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul sanitar, propuse pentru perioada 2016-2017, au fost actualizate recent după ce iniţial au fost lansate în dezbatere publică în octombrie 2015. Practic, proiectul de act normativ conţine serviciile medicale de care vor putea beneficia cetăţenii în baza pachetului minimal şi pachetului de bază.

Proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 a fost lansat în dezbatere publică, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în octombrie 2015, însă a fost actualizat şi republicat recent pe site-ul instituţiei.

Documentul stabileşte, în esenţă, ce servicii medicale vor putea fi acordate în sistemul sanitar autohton, în perioada 2016-2017, persoanelor asigurate şi neasigurate.

Pachetul minimal va fi destinat persoanelor neasigurate şi va cuprinde servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare acordate doar pentru urgenţele medico-chirurgicale şi bolile cu potenţial endemoepidemic (boli infecţioase regionale care pot provoca izbucniri epidemice). De asemenea, pachetul va include monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuzei, servicii de planificare familială si servicii de prevenţie.

Pachetul de bază va fi destinat asiguraţilor şi va cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul aceste persoane.

În nota de fundamentare a propunerii de act normativ este precizat că printre principalele schimbări faţă pachetele de servicii medicale disponibile în prezent se numără următoarele:

  • vor fi introduse prevederi referitoare la eliberarea avizelor epidemiologice pentru intrarea sau reintrarea preşcolarilor şi a elevilor în colectivitate;
  • copiii cu vârsta de până la 18 ani vor beneficia la dentist de două consultaţii în interval de un an, faţă de una singură în momentul de faţă;
  • în cadrul asistenţei medicale din spital, atât pentru internarea continuă, cât şi pentru spitalizarea de zi, nu va fi necesară prezentarea biletului de internare în cazul pacienţilor cu scrisoare medicală la externare cu indicaţie de revenire pentru internare;
  • pentru a putea încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de dispozitive medicale vor trebui să depună o listă a tuturor preţurilor de vânzare cu amănuntul şi a sumelor de închiriere ale dispozitivelor medicale ofertate atât la casa de asigurări de sănătate, cât şi la CNAS.

De reţinut este că, deşi autorităţile propuseseră iniţial ca medicii de familie să poată încheia contracte cu casele de asigurări indiferent câţi asiguraţi au înscrişi pe listele proprii, această posibilitate a fost eliminată din forma revizuită a proiectului pachetelor medicale pentru anii 2016-2017.

Notă: Valabilitatea pachetelor medicale pentru anii 2014-2015 a fost prelungită până la 31 martie 2016.

Serviciile principale care vor fi incluse în pachetul minimal

Pachetul minimal va cuprinde, înainte de toate, servicii pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală.

Asistenţa medicală de urgenţă va consta în anamneză (datele pe care le obţine medicul interogând bolnavul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă), examen clinic şi tratament. Aceasta va fi acordată, de exemplu, în caz de inconştienţă, febră şi erupţii cutanate, suspiciune de arsuri severe, paralizie, fracturi sau reacţii alergice. Fiecare persoană va putea să beneficieze de o singură consultaţie pentru fiecare situaţie de urgenţă.

În cadrul monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei, pacientele vor beneficia la medicul de familie de supraveghere din luna a şaptea până în luna a noua (de două ori pe lună), testare pentru HIV, hepatită B şi C, precum şi de urmărirea lăuziei la domiciliu. La cabinetul medical vor fi acordate o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere.

Serviciile de planificare familială la medicul de familie vor consta în consiliere şi indicarea unei metode contraceptive. Consultaţiile vor fi în număr de două pe an pentru fiecare persoană. În acelaşi timp, persoanele neasigurate vor primi o consultaţie preventivă şi vor putea cere examinarea pentru constatarea unui deces (cu sau fără eliberarea certificatului de constatare a decesului).

Atât la medicul de familie, cât şi la cabinetul medical, pacienţii vor putea să primească o consultaţie pentru supravegherea şi depistarea bolilor cu potenţial endemoepidemic.

În altă ordine de idei, pachetul minimal va mai include consultaţii la domiciliu pentru urgenţele medico-chirurgicale, transport sanitar neasistat şi anumite servicii medicale dentare (de exemplu, tratamentul paradontitelor, repararea protezei sau repararea aparatului ortodontic).

Important! Persoanele neasigurate vor suporta integral costurile investigaţiilor paraclinice recomandate şi tratamentul prescris de medici.

Serviciile principale care vor fi incluse în pachetul de bază

În ceea ce priveşte pachetul de bază, asiguraţii vor beneficia de mai multe servicii în asistenţa medicală primară. Aici vor fi incluse serviciile medicale curative pentru urgenţe medico-chirurgicale, afecţiuni acute, subacute, acutizările unor afecţiuni cronice şi pentru afecţiuni cronice, servicii de prevenţie şi profilaxie, servicii la domiciliu, servicii adiţionale, activităţi de suport şi servicii de administrare de medicamente.

În asistenţa medicală ambulatorie vor exista, de asemenea, consultaţii pentru urgenţe şi alte situaţii, depistarea de boli cu potenţial endemoepidemic, servicii de planificare familială, servicii diagnostice şi terapeutice, servicii de sănătate conexe actului medical, dar şi servicii de supraveghere a sarcinii şi lăuziei.

În spitale, serviciile oferite în cadrul pachetului de bază vor cuprinde consultaţii de specialitate, investigaţii, tratamente medicale şi/sau chirurgicale, îngrijire, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă.

În acelaşi timp, persoanele asigurate în sistemul sanitar vor avea parte de consultaţii de urgenţă la domiciliu, transport sanitar neasistat, precum şi de îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu.

Serviciile medicale dentare vor consta, printre altele, în consultaţii, tratamentul cariilor simple, tratamentul gangrenei pulpare, extracţia dinţilor permanenţi şi reconstituirea coroanei radiculare.

Important! Asiguraţii vor beneficia şi de servicii de recuperare medicală în sanatorii balneare, analize de laborator, radiologie, imagistică, medicină nucleară, explorări funcţionale, medicamente cu şi fără contribuţie personală sau dispozitive medicale.

Atenţie! Proiectul de hotărâre NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult