Până când vor mai putea obține firmele prime de casare, pentru înlocuirea mașinilor vechi

de Stiri Buzau Media

Începând din aprilie 2019, persoanele juridice pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în vederea accesării programului de reînnoire a parcului auto din România – programul Rabla Clasic. Înscrierile se fac până pe 11 octombrie 2019, potrivit calendarului modificat recent de AFM, precizează avocatnet. Regulile pentru înscrierea firmelor sunt incluse în Ordinul Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019. Potrivit documentului, firmele trebuie să dea la schimb o mașină veche de cel puțin opt ani pe o sumă de bani fixă ce poate fi folosită la achiziția unei noi mașini.

În primul rând, firmele care vor să se înscrie trebuie să ducă la casat o mașină veche, înmatriculată în România înainte de 31 decembrie 2010. Prima de casare pentru rablă este de 6.500 de lei și poate fi folosită pentru cumpărarea unei mașini noi cu motor care generează cel mult 30 g CO2/km în regim de funcționare mixt. În plus față de această sumă se mai poate adăuga un ecobonus, astfel:

  • 1.000 de lei, dacă se cumpără o mașină nou, cu motor care generază maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt;
  • 1.700 de lei, dacă se cumpără un autovehicul nou cu motor hibrid.

Dacă mașina nouă întrunește ambele condiții de la cele două ecobonusuri de mai sus, atunci se pot cumula. Firmele pot duce la casare însă mai multe mașini, în aceleași condiții, suma maximă din cererea de finanțare fiind de 200.000 de euro. Dacă firma activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, suma solicitată nu poate fi mai mare de 100.000 de euro. Desigur, prima de casare reprezintă doar o parte din prețul unei mașini noi, diferența urmând să fie suportată de firmă. Parcursul programului Rabla, de la momentul înscrierii și până la cumpărarea mașinii noi, este următorul:

  • se depune dosarul de acceptare la AFM;
  • se publică lista cu firmele acceptate;
  • cei care se regăsesc pe listă se duc apoi la producătorul validat pe care l-au ales ca să obțină documentele necesare pentru nota de înscriere;
  • odată ce au nota de înscriere, se duc cu mașina/mașinile la casat la colectorii autorizați;
  • apoi la direcțiile de permise pentru radierea lor în acte;
  • se întorc la producător cu documentele casării și radierii și
  • abia apoi se pot duce înapoi la producător să cumpere mașina sau mașinile noi.

Firmele care vor să se înscrie în programul Rabla Clasic trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, mai multe condiții:

  • să fie proprietare pe mașinile duse la casat (altfel spus, mașinile să fie ale persoanei juridice, iar nu pe numele unui administrator de firmă sau unui angajat oarecare);
  • să acționeze în nume propriu;
  • să nu aibă datorii la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul Fondului pentru mediu;
  • să nu fie în insolvență, faliment, procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere etc.;
  • să desfășoare activități economice pe teritoriul României;
  • valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care au beneficiat în ultimii doi ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate pentru casarea automobilului, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro;
  • nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice pentru achiziţionarea aceluiaşi autovehicul care urmează a fi achiziţionat prin programul Rabla.

Dosarul de acceptare depus de firmă trebuie să cuprindă, potrivit ordinului de ministru:

  • formularul cererii de finanțare;
  • împuternicirea, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită;
  • certificatul de cazier fiscal, în termen;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, în termen;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în termen;
  • certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, în termen;
  • declaraţia pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii doi ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs;
  • o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal care trebuie să conțină activitățile principale ale firmei, sectoarele de activitate și activitatea pentru care va fi utilizat autovehiculul nou.

Atenție! Dosarele de înscriere trebuie să fie complete și aranjate conform cerințelor din Ordinul Ministerului Mediului nr. 661/2017.