Pensionarii vor putea circula cu noile abonamente, începând cu data de 1 mai

Inițial, societatea de transport public TransBus anunța că buzoienii vor putea solicita abonamente și bilete de la orice tonetă a Trans Bus, de la 2 aprilie. Acum însă, această măsură a fost amânată. Mai exact, TransBus dorește să demareze, începând din această săptămână, o campanile de informare privind modul de distribuire a abonamentelor şi biletelor. Reprezentanții societății preconizează că biletele vor fi  distribuite de pe data de 9 aprilie, de la cele 14 tonete amplasate în zonele importante din municipiul Buzău. În cazul abonamentelor subvenționate pentru pensionari, ce vor fi valabile începând cu data de 1 mai, acestea vor fi distribuite în perioada 15 – 30 aprilie. Abonamentele pentru pensionari vor putea fi ridicate fie de la sediul TransBus, fie de la tonetele din oraș ale societății. Acestea au fost contectate la serverul central, astfel încât orice tentativă de achiziționare a mai multor abonamnete de la diferite standuri va fi sortită eșecului. Ce trebuie să știți este că în curând, la șofer va mai fi disponibil doar biletelul de 3 lei. Adică, un buzoian care, din diverse motive, nu a avut timp să-și cumpere bilet fie de la tonetele societății, fie de la chioşcurile de ziare din municipiu îl va cumpăra de la șofer contra valorii de 3 lei, față de 2 lei cât este în mod normal de la celelalte puncte.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult