Percheziții în Buzău și alte județe într-un dosar de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu piese auto

Polițiștii efectuează marți, 6 martie, 89 de percheziții pe raza a 23 de județe și în Municipiul București la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu piese auto în județele Argeș, Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța,  Mehedinți,  Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și în municipiul București. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la acțiune participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța,  Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și DGPMB și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș. Din cercetări au reieșit indicii că, din mai 2015 și până în prezent, reprezentanții legali ai unei societăți comerciale cu profil de activitate comerț cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult