Persoanele cu dizabilități vor putea beneficia și de credite imobiliare cu dobândă suportată de stat

Persoanele cu handicap de orice grad vor putea beneficia de credite cu dobândă suportată de stat și pentru achiziționarea de locuințe, conform unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat, menționează avocatnet.ro. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie întâi adoptat de Parlament, apoi publicat în Monitorul Oficial.

Pe lângă automobile, persoanele cu dizabilități vor putea să își achiziționeze și locuințe cu ajutorul creditului a cărui dobândă este suportată de stat, conform Proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Totodată, se vor modifica și valorile creditelor obținute pentru achiziționarea automobilelor și pentru adaptarea locuinței. Propunerea legislativă se află în dezbatere la Senat și nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial. Concret, este vorba despre un credit pentru achiziționarea unei locuințe, care se va oferi în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii. Pragul valorii acordate pentru cumpărarea de locuință va fi limitat la 60.000 de euro, iar perioada de rambursare va fi de 30 de ani. Acest tip de credit nu este, actualmente, prevăzut de legislația în vigoare.

De asemenea, dacă proiectul de lege va fi adoptat, se va schimba și valoarea creditelor acordate pentru celelalte tipuri de achiziții, respectiv pentru achiziționarea unui autovehicul și pentru amenajarea locuinței. În cazul amenajării locuinței, propunerea legislativă păstrează condiția legislației în vigoare, care prevede ca acest tip de credit să se acorde doar dacă amenajarea se face în vederea adaptării acesteia la nevoile persoanei cu handicap. Ce se modifică, însă, este perioada de rambursare a creditului (care va trebui să fie de maximum 10.000 de euro). Astfel, de la cinci ani, cum este prevăzut în momentul de față, perioada de rambursare se va mări la zece ani.

În ceea ce privește autovehiculul, pentru o mașină normală se va oferi un prag de 10.000 de euro. Dacă persoana va dori să își achiziționeze o mașină adaptată special pentru transportul persoanelor dependente de scaunul cu rotile, atunci creditul se va oferi în limita a 20.000 de euro. Returnarea creditului pentru automobil, indiferent de tipul de credit, va trebui să se facă în maximum 15 ani.

O altă noutate pe care o aduce acest proiect legislativ este mențiunea că statul român va încheia o poliță de asigurare pentru contractarea fiecărui tip de credit. Acest lucru înseamnă că suma creditată va fi asigurată de stat, acoperindu-se astfel situația în care persoana care a făcut creditul nu îl va mai putea plăti (din cauză de deces, de invaliditate totală survenită fie în urma unei boli, fie în urma unui accident sau din cauză de șomaj involuntar).

Prin această poliță de asigurare, statul va garanta atât băncii că își va recupera soldul creditului, cât și familiei asiguratului că va fi scutită de plata acestuia, în cazul unei situații neprevăzute.De asemenea, aceste prevederi se vor aplica tuturor persoanelor cu handicap, indiferent de grad. În momentul de față, doar persoanele cu handicap grav și accentuat pot beneficia de creditele pentru automobile și adaptarea locuinței, dar această propunere legislativă scoate condiția gradului de handicap.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult