Persoanele fizice vor dispărea de pe listele datornicilor la Fisc

Listele datornicilor la Fisc nu vor mai include persoanele fizice, așa cum se întâmplă în momentul de față, prevede un proiect de act normativ care-și așteaptă votul decisiv al deputaților. În momentul de față, pe listele datornicilor apar atât firmele, cât și persoanele fizice, ceea ce înseamnă că, pe viitor, numai companiile vor mai figura în ele.

În viitorul apropiat, numai companiile vor mai apărea pe listele datornicilor la Fisc, prevede un proiect de lege care a trecut deja de Senat și care urmează să ajungă la votul decisiv al Camerei Deputaților, cu propunere de adoptare. „Organele fiscale au obligația de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații”, prevede proiectul care va modifica, în esență, Codul de procedură fiscală. În momentul de față, dispoziția respectivă din Cod face referire inclusiv la persoanele fizice. Asta înseamnă că, pe viitor, numai firmele vor mai figura pe listele datornicilor.

Deși nu există nicio motivare oficială în spatele acestui amendament, autoritățile au avut probleme în ultimii ani cu faptul că au inclus pe listele datornicilor și persoanele fizice. Practic, românii apar pe aceste liste de doar câțiva ani, din 2016. „Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare și cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării listei”, scrie acum în Codul de procedură fiscală. Concret, persoanele fizice și cele juridice apar pe liste dacă au datorii ce trec de următoarele praguri:

  • 500.000 de lei, pentru contribuabilii mari;
  • 250.000 de lei, pentru contribuabilii mijlocii;
  • 100.000 de lei, pentru alți contribuabili, inclusiv persoanele fizice care desfășoară activități independente;
  • 15.000 de lei, pentru persoanele fizice obișnuite.

Datornicii sunt anunțați înainte să apară pe liste, iar plata datoriilor duce la eliminarea de pe acestea.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult