Pesta Porcină Africană s-ar putea extinde în toate satele din comuna Vadu Pașii

de Stiri Buzau Media

Autoritățile buzoiene au decis să convoace o ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, după ce reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare au primit confirmarea de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București a virusului Pestei Porcine Africane, la toți cei 4 porci din gospodăria de la Focșănei, comuna Vadu Pașii, care aparține unui asistent veterinar. Situația pare să fie însă mult mai gravă în sensul că, autoritățile buzoiene au anunțat că  există o suspiciune de PPA și în satul Vadu Pașii, acolo unde asistentul ar fi efectuat un tratament înainte de sărbătorile de iarnă. Deja au fost luate probe și trimise la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București pentru a infirma sau confirma existența virusului. Totuși se ia în calcul apariția mai multor focare secundare în comuna Vadu Pașii.

,,Pornind de la focarul principal, trebuie înțeles că prin statutul profesional al asistentului  a avut multe deplasări, în scopul îndeplinirii responsabilităților medicale, în mai multe sate ale comunei Vadu Pașii. Există posibilitatea să se dezvolte focare secundare celui principal, ca urmare a trecerii, dacă s-a realizat o contaminare cu virusul Pestei Porcine Africane. În sensul ăsta, ieri am fost anunțați, chiar când echipa operativă a DSVSA Buzău se afla cu atribuții specifice la fața locului, că  alți 2 purcei dintr-o gospodărie din satul Vadu Pașii. Sunt bolnavi, purcei care cu o perioadă în urmă, undeva pe 2-3 ianuarie – a estimat tehnicianul –  au fost tratați antiparazitar cu Ivomec. Echipa care era deja la fața locului s-a deplasat la respectiva gospodărie, au fost eutanasiați și recoltați cei doi purcei, tot în condiții de biosecuritate, tot cu decontaminare. (…) Pronind de la această logică nefastă, bineînțeles că există posibilitatea ca și în alte zone pe unde s-a dezvoltat ca și activitate respectivul asistent, să mai apară situații de focare secundare”, a declarat în cadrul ședinței, directorul executiv adjunct al DSVSA Buzău, dr. Ciprian Botezatu.

Deși județul nostru este singurul din țară în care nu s-a dispus sacrificarea în masă a porcilor din focarele unde s-a semnalat PPA, autoritățile se tem să nu ajungă în situația de a lua la rândul lor, aceleași măsuri drastice care să stopeze extinderea virusului Pestei Porcine Africane. Direcția Sanitară Veterinară Buzău și prefectul Carmen Ichim apelează la sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi mai ales consecinţele economice severe ce vor fi generate de apariţia ei.

,,Eu sper din tot sufletul să se limiteze la un număr mai redus, nu pot să zic cât, cum, dar vom vedea evoluția și în funcție de ce măsuri de precauție își vor lua și oamenii. Este cel mai grav focar, pentru că am avut factorul favorizant care a putut intra dintr-o gospodărie în alta și a fost cel care a transmis acest virus mai departe. (…) Aici, în Vadu Pașii avem cea mai gravă situație. (…) Deci este foarte posibil să avem focare secundare, dacă a apărut focarul principal în gospodăria lui (n.red. a astistentului veterinar) și în alte gospodării pe acolo pe unde a mers, în cele 6 șase sate din comuna Vadu Pașii”, a menționat prefectul județului Buzău, Carmen Ichim.   

Pentru a nu se ajunge la această situație, oamenii trebuie să îşi ia măsuri de precauţie. Să-și instaleze dezinfectoare la intrarea în curți și să respecte cu strictețe indicațiile medicilor veterinari. Prezent la ședința a Comitetului Local de Combatere a Bolilor a fost și primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon, care a declarat că abia acum oamenii conștientizează gravitatea situației. ,,Sincer, oamenii de abia acum devin conștienți în urma evenimentului care s-a produs. O să încerăm prin toate măsurile, pe lângă cele propuse de dumneavoastră și stabilite, și noi la nivel local să informăm, și cu biserica, poliția și în primul rând cu Direcția Sanitar-Veterinară ca să rezolvăm problema. Sperăm să o rezolvăm dar factorii sunt destul de delicați”, a spus  primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.

           În cadrul ședinței s-a dispus un plan de intervenție care prevede instituirea unei zone de protecție cu raza de 3 km în jurul focarului (în care intră localitățile Focşănei, Gura Câlnăului, Băjani, Vadu Paşii – parţial şi Mărăcineni – parţial) și a unei zone de supraveghere cu raza de 10 km (în care intră localitățile Potârnicheşti, Poşta Câlnău, Zilişteanca, Aliceni, Boboc – Gară, Boboc – parţial, Scurteşti, Stănceşti, Dâmbroca – parţial, municipiul Buzău, Mărăcineni, Căpăţâneşti, Potoceni, Măteşti, Brădeanca şi Verneşti – parţial).

În aceste zone, vor fi impuse restricții cu privire la transporturile de animale, va fi efectuat un recensământ al tuturor porcilor din gospodării particulare și exploatații comerciale și vor fi instituite filtre de control în trafic cu echipe mixte alcătuite din reprezentanţi ai DSVSA Buzău, IPJ Buzău şi IJJ Buzău.

Tot astăzi, IDSA București a confirmat prezența virusului PPA la încă doi porci dintr-o gospodărie situată în satul Vadu Pașii (considerată focar secundar, în legătură directă cu cel de la Focșănei) și, de asemenea, alte două suine – posibil infectate cu pestă porcină africană – din satul Scurtești au fost eutanasiate de sanitar-veterinari, probele biologice recoltate de la acestea urmând să fie trimise pentru analize la laboratorul din capitală.

Știri despre: , , ,