Pilonul II de pensii: Posibila suspendare a sistemului privat va diminua pensiile viitoare

de Stiri Buzau Media

Programul legislativ al Guvernului pentru anul perioada mai – decembrie 2018 include, printre altele, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”. Măsura figurează în cadrul acestui document drept o prioritate legislativă, fiind propusă suspendarea contribuțiilor în perioada 1 iulie – 31 decembrie.

Propunerea a generat imediat numeroase reacții negative atât din partea cetățenilor, cât și din partea mai multor organizații private, motiv pentru care atât ministrul Muncii, cât și Comisia de Prognoză au infirmat-o. Cu toate acestea, o astfel de măsură ar genera mai multe îngrijorări, prezentate în cadrul acestui articol. Proiectul de lege privind reglementarea pensiilor administrate privat (Pilonul II) prevede suspendarea contribuțiilor sociale în semestrul doi al acestui an și încasarea integrală a acestor sume la bugetul de stat (Pilonul I). Măsura a fost inclusă în cadrul programului legislativ al Guvernului pentru perioada mai – decembrie 2018, document disponibil pe site-ul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul.

Pe lângă toate schimbările referitoare la contribuțiile sociale pe care le-a adoptat Guvernul la începutul acestui an, în cazul contribuțiilor la Pilonul II de pensii private obligatorii s-a decis și micșorarea procentului din contribuția la pensie de la 5,1% în 2017 la doar 3,75% din valoarea salariului brut. Suspendarea pentru o perioadă de șase luni a contribuțiilor sociale ce sunt direcționate către pilonul II de pensii ar genera o multitudine de efecte negative asupra valorii pensiilor ce urmează să fie încasate de către persoanele ce vor ieși la pensie ca beneficiari ai acestui sistem. Mai mult, conform unui mesaj publicat de Cătălin Teniță, antreprenor, pe pagina proprie de Facebook, această modificare va genera și alte măsuri:

  1. Banii nu vor mai putea fi lăsați moștenire

Banii colectați în cadrul Pilonului II pot fi lăsați moștenire de către titular, acest lucru nefiind posibil în cazul Pilonului I.

  1. Nu vei putea alege cine administrează acești bani

Banii colectați în cadrul Pilonului II sunt administrați de fonduri private, majoritatea banilor fiind investiți în titluri și obligațiuni de stat. Evident, aceste fonduri private percep comisioane de administrare, însă o persoană nemulțumită de randamentul oferit poate muta banii la un alt fond. De asemenea, acest lucru este imposibil de înfăptuit în cazul în care toți banii ar fi administrați de către stat.

  1. Va fi afectată și previzibilitatea

În cazul pilonului II, știi foarte clar câți bani ți se vor întoarce înapoi, însă acest lucru nu se întâmplă și în cazul banilor administrați de stat în cadrul Pilonului I. La stat ești dependent de evoluția economică din momentul în care îți primești pensia, nu de evoluția economică din anii în care ai muncit și plătit contribuții sociale.

  1. Transparența sistemului de administrare

Administratorii privați ai sistemelor de pensii oferă contribuabililor posibilitatea de a urmări în orice moment valoarea sumelor cumulate, a comisioanelor percepute și a randamentului oferit.

  1. Pilonul II este garantat

Sumele colectate în cadrul Pilonului II de pensii sunt garantate, astfel că vei primi cel puțin atât cât ai depus. În cadrul sistemului public de pensii, plățile viitoare vor fi condiționate de valoarea sumelor colectate de la viitorii salariați. Și organizațiile private avertizează asupra suspendării contribuțiilor la Pilonul II. Recent, mai multe organizații private au publicat un apel comun pentru păstrarea arhitecturii sistemului de pensii private din România, subliniind că Pilonul II se situează pe locul doi în rândul unui număr de 38 de state analizate în termeni de randamente reale (ajustate cu inflația) în perioada 2008-2016, conform unei analize efectuatea de către OECD în anul trecut.

Mai mult, documentul subliniază că Pilonul II a condus la dezvoltarea semnificativă a piețelor financiare locale, având în vedere că peste 90% din activele fondurilor sunt investite în România, contribuind la finanțarea datoriei publice, la creștere economică și crearea unor noi locuri de muncă. Măsura a fost infirmată în scurt timp de la publicarea programului legislativ de către Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și Justiției Sociale, aceasta afirmând că suspendarea plăților pentru pilonul II reprezintă “o soluţie a Comisiei de Prognoză, nu s-a transpus într-o OUG, nici nu se va transpune. Nu suntem de acord cu ea. Nu se va întâmpla pentru că trebuie să ajungă la Ministerul Muncii”.

Totodată, Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, a oferit explicații pe marginea acestui subiect, spunând că textul nu reprezintă o propunere legislativă, ci este doar o variantă internă care nu trebuie preluată în programul legislative.

Știri despre: , ,