Planul Național de Dezvoltare Rurală, ca și concept, se va stinge în exercițiul 2021-2027

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală din cadrul Autorității de Management pentru PNDR, a organizat recent, la București, Conferința Națională cu tema „Satul românesc are viitor”, pentru prezentarea și dezbaterea unor subiecte privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. În cadrul conferinței, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea a vorbit despre ”Viitorul agriculturii românești în context european”. În același timp au fost abordate aspecte despre viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) 2021-2027 dar și un bilanț al implementării PNDR, până la acest moment. Prin urmare, ministrul a subliniat că procentul de absorbție pentru fondurile europene accesate prin PNDR 2014-2020, a ajuns la 48%. Astfel, ,,2,84 miliarde euro, ce reprezintă plăți efectuate din FEADR în perioada 2017 – februarie 2019 și 4,801 miliarde euro, intrate în țară în perioada 2017-2019 februarie ca subvenții pentru sprijinirea producătorilor agricoli (din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), însumează peste 7,672 miliarde euro, fonduri intrate în perioada 2017 – februarie 2019, ce au alimentat spațiul rural din România”, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Referindu-se la noul exercițiu bugetar 2021-2027, ministrul Petre Daea a prezentat în linii mari câteva dintre elementele noii Politici Agricole Comune. Pe de altă parte, el a menționat că Planul Național de Dezvoltare Rurală ca și concept, se va stinge în exercițiul 2021-2027. ,,În primul rând vom abandona Planul Național de Dezvoltare Rurală ca și concept, el se va stinge în exercițiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plățile directe și cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept anume acela de ”Plan Strategic Național”, care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înțelegând FEGA și FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Național dorințele statale, deciziile, dorințele care izvorăsc dintr-o cerință a satului românesc și dintr-o nevoie a fermierului român. Iată deci, că vom fi nevoiți să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim și întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinței interesului fiecărei țări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente ușoare de lucru și să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice țară, prin Planurile Naționale Strategice”, a subliniat Petre Daea. Potrivit demnitarului principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanță.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult