Plata majorată a CAS și CASS pentru salariații part time ar putea fi eliminată

Angajatorii ar putea scăpa în viitor de plata majorată a contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru salariații part time sau cu plata în acord, conform unui proiect de act normativ ajuns recent la Senat pentru dezbatere, menționează avocatnet.ro. Concret, în momentul de față, firmele trebuie să achite, pentru acești salariați, CAS și CASS la nivelul unui salariu minim brut.

          Este vorba de un Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a fost înscris recent la Senat pentru dezbatere. Ca să se aplice, acesta trebuie să treacă de Parlament și să fie semnat de șeful statului. Unicul scop al documentului este eliminarea plății majorate a CAS și CASS pentru salariații angajați cu normă parțială sau cu plata în acord. Mai precis, angajatorii sunt obligați să le achite CAS și CASS la nivelul salariului minim brut, deși aceștia încasează venituri inferioare salariului minim brut.

Există acte normative adoptate fără o consultare prealabilă a celor direct și indirect afectați și, ulterior adoptării, nicio instituție sau autoritate publică nu urmărește efectele acestora «pe teren», pentru a dovedi măcar utilitatea măsurilor adoptate. O astfel de propunere a fost și Ordonanța Guvernului nr. 4/2017, prin care a fost inclusă obligația plății CAS și CASS la nivelul unui salariu minim brut pe țară pentru contractele individuale de muncă cu normă parțială”, este explicat în expunerea de motive care însoțește proiectul, mai scrie avocatnet.ro. Plata majorată a CAS și CASS pentru salariații part time și cu plata în acord a fost introdusă începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

Măsura încă se aplică și în momentul de față, deși a fost des criticată de specialiști și de mediul de afaceri. Practic, pentru un salariat care câștigă lunar venituri sub nivelul salariului minim brut în vigoare, angajatorul trebuie să-i plătească CAS și CASS ca și cum acesta ar avea venituri egale cu nivelul salarial minim brut. Totuși, există salariați pentru care nu se aplică regula plății majorate a contribuțiilor de pensii și sănătate. De exemplu, este vorba de cei care au mai multe contracte cu normă parțială (care însumate ating cel puțin nivelul salariului minim brut) sau de elevi și studenți.

Achitarea CAS pentru salariați permite, la îndeplinirea condițiilor legale, solicitarea pensiei pentru pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate, a pensiei anticipate parțiale, a pensiei de invaliditate sau a pensiei de urmaș, precum și bilete de tratament balnear, bilete de odihnă sau ajutor de deces. Achitarea CASS înseamnă, pentru salariați, accesul la pachetul de bază de servicii medicale publice (consultații, spitalizare, tratamente, asistență de urgență, dispozitive medicale sau medicamente compensate etc.). CAS și CASS sunt două dintre cele trei contribuții sociale obligatorii pe care angajatorii trebuie să le plătească pentru salariații proprii, alături de contribuția asiguratorie pentru muncă.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult