Poliţiştii buzoieni alături de elevi, părinţi, bunici, cadre didactice la începutul anului de învăţământ

Sursa foto: IPJ Buzău

În contextul începerii anului şcolar 2019-2020 şi a campaniei „10 PENTRU SIGURANŢĂ”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, alături de ceilalţi factori responsabili cu desfăşurarea procesului de învăţământ, a luat măsuri suplimentare pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi pentru prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, unităţile de învăţământ aflate în responsabilitatea poliţiei vor fi incluse în itinerariile de patrulare, iar echipajele de poliţie vor fi prezente în zona şcolilor, în intervalele orare în care se realizează intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri. Mai mult, în scopul prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile, pe lângă fiecare unitate de învăţământ din judeţul Buzău a fost repartizat câte un poliţist care păstrează permanent legătura cu factorii de conducere ai unităţii, discută cu elevii şi cu părinţii acestora, urmărind identificarea şi rezolvarea eventualelor probleme ce intră în competenţa Poliţiei.

Sursa foto: IPJ Buzău

Astăzi, 9 septembrie, poliţişti de ordine publică, de la rutieră, prevenire, precum şi de la alte servicii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor fi angrenaţi în măsurile ocazionate de deschiderea anului de învăţământ preuniversitar. Poliţiştii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică, totodată, echipaje de poliţie rutieră vor fi prezente în apropierea şcolilor, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului la orele de maximă afluire a elevilor.Pe tot parcursul anului şcolar, poliţiştii de la structurile de prevenire, de proximitate şi de la posturile de poliţie comunale vor desfăşura activităţi preventive în unităţile de învăţământ din judeţ, pentru a oferi elevilor recomandări care să îi ajute să nu devină victime ale persoanelor certate cu legea sau să gestioneze eventualele conflicte în care ar putea fi implicaţi.

Sursa foto: IPJ Buzău

Înainte de începerea anului de învățământ preuniversitar 2019/2020, Ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri specifice pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona instituţiilor de învăţământ, sens în care a fost demarată campania „10 PENTRU SIGURANŢĂ”. Astfel, în ultimele zile de vacanţă, pe raza judeţului Buzău, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost implicate în activităţi preventive desfăşurate în scopul prevenirii victimizării elevilor şi a situaţiilor de risc în care aceştia ar putea fi implicaţi odată cu începerea cursurilor.

Duminică dimineața, poliţiştii buzoieni au fost prezenţi în lăcaşurile de cult de pe raza judeţului şi prin discuţiile purtate cu elevi, părinţi, bunici sau cadre didactice au reamintit principalele reguli ce ţin de siguranţa personală în drumul către şi de la şcoală, precum şi a bunurilor personale. După-amiază, poliţişti buzoieni, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Buzău au fost prezenţi într-un centru comercial şi în Piaţa Daciei din municipiul Buzău şi au discutat cu copii, dar şi cu părinţii acestora, despre minime măsuri de siguranţă personală.

În cadrul aceleiaşi campanii, sâmbătă 7 septembrie a.c., jandarmii buzoieni au desfăşurat o activitate preventivă în Campusul pentru copii Sf. Sava din Bisoca unde alături de poliţişti şi reprezentanţi C.P.E.C.A. au petrecut câteva ore bune cu jocuri şi sfaturi preventive pentru elevi. De asemenea, în cele două zile de weekend efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au discutat cu copiii, părinţii şi cadrele didactice prezente în Parcul Tineretului sau pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiul Buzău şi în Parcul Central din Râmnicu Sărat.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult