Poprire 2019: Cum se pot opri bani din salariile românilor și care sunt sumele ce se pot reține

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: dreptitate.net

Poprirea pe venituri nu se poate face, potrivit procedurii civile, fără ca cel afectat de această măsură să știe de aplicarea ei. De fapt, cel asupra căruia se aplică măsura popririi nu va fi somat, ci va primi o încheiere de încuviințare a executării. În acest document se menționează faptul că persoana respectivă are datorii, iar termenul de scadență al acestora a fost depășit. După cum stabilește legislația în vigoare, poprirea nu poate fi făcută înainte de termenul din încheiere sau de către un executor judecătoresc necompetent, iar anumite categorii de venituri sunt exceptate de la poprire și Fiscul trebuie să respecte limitele legale ale popririi pe salarii și pensii.

Sursa foto: dreptitate.net

Executarea silită se poate face și prin poprire, dar, conform Codului de procedură civilă, cu condiția ca cel ale cărui venituri sunt poprite să fie anunțat, nu printr-o somație, ci printr-o încheiere de încuviințare a executării. Mai exact, după cum stabilește actul normativ menționat mai sus, sunt supuse urmăririi silite prin poprire “sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, (…) pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său”.

În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare„, se specifică în Codul de procedură civilă. Mai departe, actul normativ stabilește că, pentru a înștiința debitorul cu privire la datoria pe care o are de achitat, nu e nevoie de emiterea unei somații. În schimb, poprirea se înființează “în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea”.

Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate”, prevede  Codul de procedură civilă.

Așadar, chiar dacă nu există o somație în care să se specifice data la care începe eventuala executare silită, încheierea de încuviințare a executării va specifica acest detaliu. Pe de altă parte, dacă cel ce vrea să-și recupereze datoriile (creditorul) se adresează unui executor necompetent, de exemplu, un executor care se află mai aproape de el, poprirea nu este valabilă și poate fi contestată.

Ce venituri nu pot fi poprite

Așa după cum stipulează Codul de procedură civilă, nu pot fi supuse popririi:

  • sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție, adică, dacă datornicul are, în contul bancar, anumite sume de bani de care nu are dreptul să dispună, nici creditorul său nu are dreptul să i le ia prin poprire;
  • sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;
  • sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de trei luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de trei luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri.

Suplimentar, Codul de procedură civilă stabilește și care sunt limitele la poprirea pentru datoriile fiscale. Potrivit documentului, pot fi poprite veniturile din salarii, pensii, ajutoare bănești sau alte indemnizații speciale care pot fi urmărite, dar, după cum spuneam mai sus, doar respectând limitele prevăzute în legea civilă. Concret, actul normativ prevede că limitele până la care pot fi urmărite aceste venituri sunt:

  • până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
  • până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Apoi, dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, “urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel”, se menționează în Codul de procedură civilă.