fbpx

Prima bursă a locurilor de muncă, în județul Buzău, după aproape doi ani de pandemie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău organizează prima bursă a locurilor de muncă din județ, după aproape doi ani în care restricțiile impuse de pandemia de coronavirus au suspendat astfel de evenimente.

Târgul de job-uri va avea loc săptămâna viitoare, când o mare firmă din domeniul cablajelor auto, care are o fabrică în județul Brăila, scoate spre ocupare zeci de locuri de muncă. Vestea este cu atât mai bună pentru județul Buzău cu cât bursele vor avea loc patru zile la rând, în patru localități aflate într-o zonă cu un număr ridicat de șomeri și ofertă de angajare extrem de mică.

Astfel, începând de luni, 26 iulie, și până joi, 29 iulie, în fiecare zi, vor fi organizate întâlniri cu potențialii salariați în comunele Balta Albă, municipiul Râmnicu Sărat, comuna Boldu și comuna Râmnicelu.

Pentru a le facilita accesul la fabrică, angajatorul le promite viitorilor angajați transport gratuit asigurat cu mijloace proprii de transport. În plus, firma brăileană așteaptă la angajare, atât persoane fără nicio calificare, cât și persoane aflate în prag de pensionare care își găsesc cu greu un loc de muncă.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult