Prima cerere de finanțare admisă din județul nostru, prin fonduri europene, pentru proiectul „Înființare distribuție gaze naturale în comuna Poșta Câlnau, județul Buzău”

de Stiri Buzau Media

Distribuția de gaze naturale în comuna Posta Câlnau, județul Buzau, are ca obiect realizarea rețelei inteligente de distribuție gaze naturale și a racordurilor pentru consumatorii casnici și instituții publice în localitățile Poșta Câlnău, Potârnichești, Coconari, Zilisteanca, Aliceni și Sudiți. Rețelele de distribuție sunt dimensionate corespunzator pentru a asigura alimentarea cu gaze a tuturor potențialilor consumatori identificați, precum și un coeficient de 10% pentru dezvoltare ulterioară.

În vederea asigurării condițiilor de contorizare inteligentă a consumurilor individuale de gaze, odată cu montarea conductelor de distribuție în comuna Posta Câlnău, se va monta pe întreg traseul conductelor de distributie un cablu cu fibră optică ce se va utiliza ulterior pentru transmiterea de date. Totodată, sistemul de fibră optică prevăzut, care va însoți rețeaua de distribuție pe întreg traseul, va constitui o cale de comunicație pentru controlul rețelei inteligente de gaze.

 

Știri despre: ,