fbpx

Proiect de hotărâre privind regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor pe domeniul public al municipiului Buzău

Pentru şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal din luna februarie 2019 a fost iniţiat proiectul de hotărâre cu caracter normativ pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului Buzău. Proiectul a fost inițiat în scopul fluidizării circulaţiei şi pentru o mai bună disciplină în trafic, în municipiul Buzău, şi totodată, având în vedere studiul de oportunitate privind implementarea unui sistem integrat de management al parcărilor publice. Prin acest act se urmărește ca utilizarea autoturismelor să devină o opțiune mai puţin atractivă din punct de vedere economic şi al timpilor de parcurs, faţă de utilizarea transportului public/a modurilor nemotorizate, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului Buzău a fost realizat conform rezultatelor din analizele de trafic din Studiul de Oportunitate care va reglementa operarea serviciului public de parcare în oraș. Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul autorităţii publice locale, la adresa www.primariabuzauro,  la avizierul primăriei sau aici:Regulament parcari armonizat 14.01.2019 . Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de hotărâre menţionat mai sus pot fi depuse Ia sediul Primăriei municipiutui Buzău, la Ghişeul Unic, până cel târziu 25 februarie 2019, la Petronela Jipa – responsabilul pentru relaţia cu societatea civilă.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult