Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2019, la nivelul municipiului Buzău

Pentru şedinţa ordinară din luna martie a Consiliului Local Municipal a fost iniţiat proiectul de hotărâre cu caracter normativ, ce vizează modificarea Anexei nr. 10 la HCL nr. 294/2018 privind stabilirea, la nivelul orașului nostru, impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2019. În raportul comun al proiectului este menționat că în mod obligatoriu, reglementarea accesului în parcul Crâng trebuie să fie menținută.

Restricționarea accesului tuturor categoriilor de autovehicule din parcul Crâng a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 230/2018, act administrativ care a creat anumite nemulțumiri în rândul operatorilor economici care își desfășoară activitatea în această locație. Tocmai în încercarea de a satisface interesele cât mai multor destinatari ai acestor reglementări și ținând cont de părerile emise ulterior adoptării hotărârii amintite anterior, reprezentanții municipalității consideră că se impune stabilirea unor reguli noi privind accesul în parcul Crâng.

,,Deoarece la data adoptării prezentei hotărâri, HCL nr. 230/2018 își va înceta aplicabilitatea, noile reguli vor fi incluse în HCL nr. 294/2018 privind stabilirea, la nivelul municipiului Buzău, a impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2019, la Anexa nr. 10, Capitolul C, unde au fost stabilite taxele pentru accesul autovehiculelor în parcul Crâng, capitol care se va modifica potrivit prezentului proiect”, se mai menționează în raportul comun al actului normativ.

Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul autorităţii publice locale, la adresa www.primariabuzau.ro, la avizierul primăriei, sau aici: NORMATIV Hot. Modif. Anexa nr. 10 la HCL 294 Taxe şi Impozite Locale 2019. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de hotărâre menţionat mai sus pot fi depuse la sediul Primăriei municipiului Buzău, la Ghişeul Unic, până cel târziu 01 martie 2019, la Petronela Jipa responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult