Proiect de lege în dezbatere: Permisul de conducere să se suspende 1 an, în cazul unor încălcări grave ale regulilor de circulație

de Stiri Buzau Media

Senatul va dezbate un proiect de modificare și completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care prevede ca sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce să se dispună pentru o perioadă de 1 an de zile, în loc de 90 de zile, cum este acum, precizează legestart. Cazurile pentru care se va aplica această măsură sunt încălcările grave ale legislației rutiere, cum ar fi consumul de alcool la volan, depășirea interzisă, și altele. Inițiatorii proiectului susțin că țara noastră este pe locul întâi în statistica europeană, referitoare la numărul de decese din accidentele rutiere, astfel că se impun măsuri mai aspre de sancțiuni, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Proiectul prevede ca nerespectarea regulilor privind depăşirea şi condusul sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune să treacă într-o clasă superioară de sancţionare – de la amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, la sancţionarea cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, în cazul condusului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune, se propune ca sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce să se dispună pentru o perioadă de 1 an de zile, pe legislaţia actuală perioada maximă de suspendare fiind de 90 de zile.