Proiect de lege: Persoanele care vor să demoleze și să reconstruiască vor avea nevoie doar de o singură autorizație

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii urmează să primească votul decisiv în Camera deputaților, în cadrul ședinței din 15 octombrie. Aceasta se întâmplă după ce proiectul a primit un raport favorabil de adoptare, din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului și Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, menționează avocatnet. Propunerea aflată acum în Parlament modifică substanțial legislația construcțiilor. Printre modificările care ar urma să fie votate săptămâna următoare se numără și cea care prevede unificarea autorizațiilor de demolare cu cele de construcție, atunci când se dorește demolarea unei construcții și ridicarea alteia, în același loc.

La acest moment, Legea nr. 50/1991 nu permite acest lucru, fiind necesară obținerea a două autorizații diferite (una pentru demolare, alta pentru construcție). Astfel, se ajunge la perioade mai lungi de așteptare și la costuri mai mari, în cadrul acestui demers. Pentru a putea obține o singură autorizație, solicitanții vor trebui să arate că intenționează atât să demoleze o construcție, cât și să ridice o alta, înaintea solicitării autorizației relevante. Cu alte cuvinte, nu ar fi posibilă demolarea și, ulterior, reconstruirea, dacă această intenție nu a fost indicată înaintea solicitării autorizației. În acest sens, și textul de lege menționează că autorizația va indica și, prin ea, se va aproba „atât demolarea construcţiei vechi, cât şi construirea celei noi”. De asemenea, cum am spus mai sus, costurile vor scădea. Propunerea de modificare menționează expres că „se percepe doar taxa în vederea construirii”. La fel, ar trebui să scadă și perioada de așteptare.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult