Proiect hotărâre privind organizarea şi funcţionarea târgului de vară „Drăgaica – 2019”

de Stiri Buzau Media

Primăria Buzău anunță iniţierea unui proiect de hotărâre, cu caracter normativ privind târgul de vară „Drăgaica” 2019. Înainte ca acesta să fie supus spre dezbatere și aprobare în ședina Consiliului Local Municipal din luna mai, administrația locală oferă posibilitatea buzoienilor să-l studieze fie pe site-ul primăriei, fie la avizierul Palatului Comunal. Cei interesați își pot depune sugestiile sau opiniile la sediul Primăriei Buzău, la Ghișeul Unic până cel târziu la data de 10 mai, ora 12.00. Potrivit proiectului de hotărâre, târgul va avea loc în perioada  08 – 25 iunie  2019, cu program de funcţionare între orele 10:00 – 24:00 şi program de aprovizionare între orele 8:30-10:00 si 14:00-15:30. Municipalitatea își dorește ca Drăgaica 2019 să continue ceea ce au realizat ediţiile din ultimii doi ani, respectiv un festival etno-cultural, deschis artelor spectacolului modern cu influenţe etno şi care, prin prezenta meşterilor populari, să reînvie tradiţia târgului de meştesugari.

Pentru acest an, organizarea târgului se va desfășura tot pe terenul folosit în mod tradiţional în acest scop – Platforma Drăgaica, teren care face parte din domeniul public al municipiului Buzău. Pentru buna funcţionare a târgului se impune aprobarea unui regulament, asigurarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi pază şi ordine publică. Conform regulamentului privind organizarea Târgului de vară ” Dragaica – 2019 „, agenţii economici sunt obligaţi să se încadreze în orarul de funcţionare 10:00 – 24:00 şi cel de aprovizionare 8:30-10:00 și 14:00-15:30. Accesul maşinilor de aprovizionare în afara programului de aprovizionare este strict interzis. Accesul pentru aprovizionare este permis doar comercianţilor care deţin acord de folosire a terenului/casuţei/tonetei.

De asemenea, agenţii economici vor comercializa doar produsele prezentate şi aprobate în baza acordului de folosire a terenului. Comercianții sunt răspunzători pentru îndeplinirea condiţiilor legale privind comercializarea mărfurilor. Toate căsuţele, tonetele şi terasele vor fi deschise şi aprovizionate corespunzător la ora şi în ziua deschiderii oficiale a Târgului, respectiv data de 08 iunie 2019, ora 17:00. Afişarea preţurilor produselor se va face în mod obligatoriu, lizibil. Pe perioada desfăşurării spectacolelor este interzisă utilizarea muzicii ambientale de către comercianţi şi de agenţii economici.

Cererile agenților economici se vor depune până la data de 04 iunie 2019, ora 16,00 la Registratura Primăriei Municipiului Buzău şi vor fi însoţite de:

  • poze şi lista produselor comercializate;
  • documentele agentului economic – CUI, certificat constatator sau certificat de producător, atestate de meşter popular sau artist plastic, după caz;
  • istoricul participarilor la ediţiile precedente ale Târgul de vară „ Drăgaica ” sau
  •  la alte evenimente ale Primăriei Buzău;
  • certificat fiscal emis de Direcţia Finanţe Publice Locale Buzău din care să rezulte că nu au datorii la bugetul local;
  • solicitanţii care au datorii la bugetul local vor anexa o declaraţie notarialăprivind angajamentul de plata a datoriilor eşalonat, în 6 rate lunare ( iunie 2019 – noiembrie 2019). Nerespectarea angajamentului de plată duce la excluderea de la orice alt eveniment organizat de Primăria Municipiului Buzău;
  • evaluarea cererilor va fi făcută de către o comisie desemnată special în acest scop. Rezultatul evaluării va fi afişat la sediul Primăriei Municipiului Buzău până la data de 07 iunie 2019, ora 10:00.

În cazul în care sunt mai multe solicitări decât locurile disponibile comisia de evaluare va licita amplasamentele. Unicul criteriu de atribuire va fi chiria oferită. Licitarea amplasamentelor se va face :

  • în data de 05 iunie 2019 pentru terase şi agrement
  • în data de 06 iunie 2019 pentru locatii comercializare produse alimentare/nealimentare.

Pentru agenţii economici şi persoanele fizice autorizate selectate se va elibera acordul de teren/închiriere căsuţă/toneta. Excepţie fac meşterii populari care vor expune obiecte manufacturate în baza unor convenţii încheiate cu Primăria municipiului Buzău.Taxa de ocupare teren/căsuţă/tonetă se va plăti anticipat, termenul maxim de plată fiind 07 iunie 2019, ora 12:00. Proiectul de hotărâre poate fi citit și aici: NORMATIV Hot Drăgaica 2019 .