fbpx

Proiect important pentru comunitățile locale și mediul de afaceri din județ, prezentat în cadrul unei întâlniri de lucru a prefectului Carmen Ichim cu primarii

Sursa foto: Prefectura Buzău

Prefectul Carmen Ichim a avut astăzi o întâlnire de lucru cu primarii unităților administrativ teritoriale din județ, principala temă a discuțiilor fiind organizarea în bune condiții a alegerilor prezidențiale din noiembrie. Un alt punct pe ordinea de zi a fost noul Cod administrativ care a intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial din 5 iulie 2019. În cadrul întâlnirii, prefectul județului Buzău a solicitat primarilor să prezinte stadiul pregătirilor pentru sezonul de iarnă 2019-2020, sub aspectul dotării cu utilaje, stocuri de combustibil și material antiderapant.

Invitați de onoare la ședința de astăzi au fost președintele A.N.A.N.P. (Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate), Adi Croitoru – secretar de stat și echipa de conducere. Alături de reprezentanții structurii teritoriale pentru județul Buzău s-a prezentat proiectul ”A.N.A.N.P. – Pilon strategic în dezvoltarea comunităților locale și a mediului de afaceri prin consolidarea capacității administrative în ariile naturale protejate din România”. Primarilor li s-au prezentat modalitățile de accesare a fondurilor europene pentru refacerea pădurilor și a pajiștilor degradate, dar și a malurilor unor râuri, arii ce fac parte din domeniul public al unităților administrativ teritoriale.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult