Proiect în dezbatere publică: elevii vor primi tichete sociale, pentru a-și cumpăra manuale, rechizite și echipamente sportive

rechiziteMinisterul Educației a pus în dezbatere publică o propunere de hotărâre de Guvern pentru aprobarea unui nou program școlar, numit „Merg la școală”. Beneficiarii acestui program de susținere a educației sunt  elevii  din  învățământul general  obligatoriu, primar, gimnazial, liceal și profesional de stat. Programul constă în acordarea de tichete educaționale de tip tichet social în valoare de 250 lei (5 tichete,fiecare în valoare de 50 de lei ), fiecărui beneficiar pentru achiziționarea de echipament sportiv, carte şcolară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) şi rechizite, în anul școlar 2019-2020.

,,Tichetele educaționale de tip tichet social sunt acordate beneficiarilor prin unitățile de învățământ  de  stat  pe  care  le  frecventează  aceștia,  iar  responsabilitatea achiziționării produselor necesare elevului revine părintelui sau tutorelui legal. Sumele necesare acordării tichetelor educaționale se alocă unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat prin inspectoratele școlare județene sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București, din bugetul Ministerului Educației Naționale”, se menționează în normele metodologice de aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern privind aprobarea Programului de susținere a educației „Merg la școală”, pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal și profesional de stat.

Dreptul la tichetse acordă în anul școlar2019-2020 începând cu luna următoare celei în care beneficiarul solicită tichetul, pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere. Acestea se întocmesc de părintele sau reprezentantul legal  al elevului,  stabilit  în  condițiile  legii și  se  înregistrează  la unitatea  de  învățământ preuniversitarla care este înscris elevul. Cererea de participare în program, însoțită de documentele justificative prevăzute în cerere, poate fi depusă până la data a de 15 octombrie 2019. Beneficiarul tichetului educațional de tip tichet social este elevul, iar titularul tichetului este reprezentantul legal al elevului.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult