PROIECT M.A.I. – PĂRINTELE SINGUR, ÎN BAZA UNEI ORDONANȚE PREȘEDINȚIALE NEDEFINITIVE, VA PUTEA CERE UN PAȘAPORT PENTRU COPIL

      Un proiect normativ pus în dezbatere în această săptămână de Ministerul Afacerilor Interne prevede că părintele care a obținut în instanță o ordonanță președințială, chiar nedefinitivă, cu privire la încredințarea copilului, autoritatea părintească sau înlocuirea acordului celuilalt părinte va putea să o folosească în viitor la obținerea unui pașaport electronic pentru copil.  Avocatnet.ro scrie că ,,vor exista mai multe situații în care unul din părinți va putea să-i facă un pașaport electronic simplu copilului său, după cum reiese din Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005, pus miercuri în dezbatere de MAI. Pentru ca aceste modificări să se aplice, proiectul trebuie adoptat de Guvern, dezbătut și votat în Parlament, aprobat de șeful statului și publicat apoi în Monitorul Oficial.

Concret, se va da posibilitatea emiterii unui pașaport copilului și în baza unei ordonanțe președințiale care nu a rămas definitivă și prin care instanța a dispus cu privire la încredințarea acelui copil sau la exercitarea autorității părintești. De asemenea, se va putea face pașaport unui copil și în cazul în care există o ordonanță președințială nedefinitivă și prin care se încearcă suplinirea (înlocuirea) acordului celuilalt părinte. Practic, asta înseamnă că, deși ordonanța mai poate fi contestată, părintele care are nevoie (urgentă) să-i facă copilului încredințat spre creștere un pașaport electronic va putea să ceară acest lucru la direcțiile de eliberare a pașapoartelor în baza ordonanței date de judecător.

Amintim aici că o ordonanță președințială e un mijloc de a obține anumite lucruri cât mai repede posibil, prin care judecătorul stabilește că solicitantul are aparent dreptate (reglementarea se regăsește în Codul de procedură civilă). Singura condiție impusă în proiect pentru aceste situații este ca în respectivele ordonanțe președințiale să scrie expres că persoanele în favoarea cărora au fost date au dreptul să ceară un pașaport electronic simplu pentru copilul respectiv.

,,Ordonanțele președințiale prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) (adică situațiile expuse mai sus – n.red.) trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus încredinţarea minorului sau, după caz, exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea pașaportului”, scrie în proiectul aflat acum în dezbatere. Actele necesare celui care solicită un pașaport electronic pentru copilul său minor sunt enumerate aici. Proiectul de lege privind pașapoartele nu se aplică momentan. El trebuie adoptat de Guvern, votat în Parlament, aprobat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial ca să se aplice”.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: